În cadrul congresului anual de la Berlin, Asociaţia Germană de Turism (DRV) a acordat premiul EcoTrophea 2025 proiectului Via Transilvanica, au anunţat vineri cei de la Tăşuleasa Social, pe pagina de socializare a asociaţiei, transmite Agerpres.
Premierea a avut loc în cursul zilei de joi.
„Am câştigat distincţia internaţională pentru protecţia mediului şi responsabilitatea socială, întrucât premiul EcoTrophea, decernat din 1987 de către DRV, a avut ca temă centrală biodiversitatea în turism. Colegele noastre, Anna Szekely şi Iulia-Alexandra Mureşan, au reprezentat Via Transilvanica la Berlin, cu mare emoţie şi recunoştinţă faţă de distinşii membrii ai juriului, prezidat de Prof. Dr. Harald Zeiss, preşedintele Comisiei de Sustenabilitate a DRV, care a avut cuvinte de laudă faţă de proiectul nostru şi faţă de România.
Am avut surpriza şi onoarea de a ne bucura de prezenţa Excelenţei sale, ambasador al României în Republica Federală Germania, doamna Adriana-Loreta Stănescu, care a urcat pe scenă alături de colegele noastre şi şi-a arătat susţinerea faţă de Via Transilvanica.
După cum spuneam, Via Transilvanica construieşte poduri de legătură la nivel internaţional, iar astfel de recunoaşteri sunt semnele că mergem pe drumul cel bun”, se arată în mesajul asociaţiei.
Via Transilvanica – „Drumul care uneşte” – proiect iniţiat în anul 2018 de Asociaţia Tăşuleasa Social
Via Transilvanica – „Drumul care uneşte” – este un proiect iniţiat în anul 2018 de Asociaţia Tăşuleasa Social din judeţul Bistriţa-Năsăud şi reprezintă un traseu turistic de lungă distanţă, de 1.400 kilometri, ce traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin.
Traseul, împărţit în şapte ţinuturi cultural-istorice, poate fi parcurs pe jos, cu bicicleta sau călare şi este semnalizat cu marcaje vopsite, stâlpi indicatori şi borne de andezit sculptate individual.
Citeşte şi: Doi răniţi în urma unui accident în care au fost implicate cinci maşini şi un TIR, pe A1