18.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCum va fi vremea săptămâna viitoare

Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit pe parcursul săptămânii viitoare, cu ploi şi vânt în majoritatea regiunilor, iar la altitudini mari precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, potrivit prognozei emise de meteorologi.

Temperaturile maxime nu vor depăşi 22 de grade, iar cele minime vor coborî pană la un grad Celsius, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Intervalul 27 septembrie, ora 9:00 – 28 septembrie, ora 9:00

Astfel, în intervalul 27 septembrie, ora 9:00 – 28 septembrie, ora 9:00, în sudul, estul şi centrul ţării valorile termice se vor menţine sub cele specifice perioadei, iar în rest vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi cu totul izolat ploi slabe în jumătatea sud-vestică a ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în temporare ziua în judeţul Caraş-Severin cu rafale de 55 – 70 km/h, iar în zona montană aferentă de 80 – 90 km/h, însă cu viteze mai mici local şi în Dobrogea.

Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade Celsius, mai coborâte în depresiuni. Noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă, iar izolat în depresiuni se va depune brumă.

Intervalul 28 septembrie, ora 9:00 – 29 septembrie, ora 9:00

Pentru intervalul 28 septembrie, ora 9:00 – 29 septembrie, ora 9:00, vremea va fi răcoroasă în estul, sudul şi centrul teritoriului şi apropiată de normalul termic al perioadei în rest. Pe parcursul zilei cerul va avea înnorări temporare şi izolat va ploua slab în vestul, sudul şi centrul ţării. Noaptea nebulozitatea se va extinde treptat în toată ţara şi va ploua local în Banat, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Muntenia şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar la altitudini mari vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 13 grade. Izolat va fi ceaţă.

Intervalul 29 septembrie, ora 9:00 – 30 septembrie, ora 9:00

În perioada 29 septembrie, ora 9:00 – 30 septembrie, ora 9:00, valorile termice vor scădea, astfel că în majoritatea zonelor vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii septembrie. Cerul va avea înnorări, iar în cea mai mare parte a ţării, temporar va ploua, pe alocuri moderat cantitativ. La altitudini mari la munte vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 şi 21 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade, uşor mai ridicate pe litoral, până spre 12 grade. În a doua parte a nopţii vor fi condiţii de ceaţă.

Citeşte şi: Ministrul Sănătății va coordona controlul de la spitalul unde au murit șase copii infectați cu o bacterie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS