O femeie din judeţul Prahova a fost bătută şi lovită cu maşina, marţi dimineaţă, de un bărbat cu care avea o relaţie extraconjugală.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mizil au fost sesizaţi la data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 07:30, de către o persoană din comuna Baba Ana, cu privire la faptul că a observat pe o stradă din aceeaşi localitate o femeie care prezenta urme de sânge la nivelul feţei. (…)
Din primele verificări a rezultat faptul că o femeie în vârstă de 57 de ani, din comuna Baba Ana, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, care ar fi coborât dintr-un autoturism, iar ulterior, acesta s-ar fi urcat din nou în vehicul şi ar fi acroşat victima, părăsind locul faptei imediat după incident”, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Victima şi agresorul aveau o relaţie extraconjugală
Victima a primit îngrijiri medicale, fiind apoi dusă la spital. Un bărbat de 53 de ani bănuit de comiterea faptei a fost depistat în autoturism, pe raza localităţii Tătaru.
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că victima şi agresorul aveau o relaţie extraconjugală, iar la acest moment nu se cunoaşte motivul agresiunii. Cercetările sunt în desfăşurare, fiind coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Citeşte şi: Urmărit internațional, prins de poliţişti la Filiaşi