România a dat dovadă de reziliență impresionantă a democrației sale, a declarat, luni, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei conferințe cu președintele Nicușor Dan, la Baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Aceasta a vorbit despre proiectele de viitor ale blocului, în ceea ce privește apărarea, iar de la baza militară Mihail Kogălniceanu a declarat că sancțiunile economice impuse Rusiei afectează tot mai mult economia rușilor.
”Nicușor, este o plăcere să fiu în România pentru prima dată de la învestirea dumneavoastră. În ultimele luni, România a dat dovadă de reziliență impresionantă a democrației sale, a instituțiilor sale, a contracarat cu succes tentative de dezinformare, de manipulare. Sunteți susținători, foarte puternici, de neclintit și de încredere ai Ucrainei și Moldovei. Rezistați intimidărilor care de obicei fac parte din strategia Moscovei iar acest lucru face ca reziliența noastră să fie puternică”, a arătat ea, potrivit Agerpres.
Ursula von der Leyen a făcut referire la nevoia de creștere a investițiilor în Apărare
Ursula von der Leyen a făcut referire la situația de securitate și la nevoia de creștere a investițiilor în Apărare.
Astfel, a amintit de pachetul aprobat la nivel comunitar de 800 miliarde de euro până în 2030, o parte din acest pachet fiind SAFE, de 150 de miliarde de euro, la care s-au înscris 19 de țări, inclusiv România.
Aceasta a afirmat că UE vizează achizițiile comune prin programul SAFE și a dat exemplu proiectele maritime navale pe care România le are, „care ar putea fi incluse într-o abordare comună europeană de protejare a graniței estice din Finlanda, prin statele baltice, via Polonia și în jos către Marea Neagră”. „Aici proiectele navale ar fi incluse în consolidarea scutului estic”, spune președintele Comisiei Europene.
Prin aceste programe sunt create și noi locuri de muncă
Șefa executivului european a subliniat, de asemenea, că prin aceste programe, sunt create și noi locuri de muncă „bune pentru europeni”. „Sunt zone diferite. Statele au nevoie de răspunsuri diferite, dar obiectivul este același, de a avea niște granițe puternice și să le pe care să le putem proteja. Trebui să ne grăbim cu acest program. Avem o industrie de apărare europeană incredibilă, care cred că are abilitatea de a se dezvolta rapid. Este nevoie de predictibilitate și contracte pe termen lung în industria de apărare. Nu contracte anuale, ci contracte pe termen lung. Și este exact ceea ce asigură programul SAFE. Am încredere că vom avea primele proiecte spre finalul acestui an sau la începutul viitorului an.
Este de asemenea important să știți că și companiile străine pot participa la achizițiile în cadrul SAFE, dar bineînțeles, cu anumite condiții, pentru că un lucru este foarte important pentru noi, anume că sunt bani ai contribuabililor din zona europeană și vrem să investim în postura de apărare, dar să se întoarcă prin investiții. Sunt locuri de muncă bune pentru europeni. Prin urmare, investiția în baza industrială de apărare este foarte importantă”, mai afirmă Von der Leyen.
Citește şi: Nicuşor Dan: România are o importanţă strategică deosebită pentru securitatea europeană şi euro-atlantică