Secretarul de stat Dragoș-Mihai Hotea este noul consilier pe probleme de politică externă al premierului Ilie Bolojan, potrivit unui comunicat de presă publicat marți de Guvern.
Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, potrivit informațiilor publicate de Executiv, confom antena3.ro.
„Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe,” a anunțat Guvernul.
Dragoș Hotea va continua să conducă Comitetul Interministerial care supraveghează aplicarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, pentru perioada 2024-2027.
Totodată, Dragoș Hotea va continua să coordoneze politicile legate de memoria istorică, în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.
Cine este Dragoș-Mihai Hotea
Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Guvernului, Hotea are un masterat în Geopolitică și Geostrategie la Facultatea de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice, precum și studii postuniversitare de Drept Comunitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București.
Acesta are și studii de licență la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, precum și la Facultatea de Relații Economice Internaționale de la Academia de Studii Economice din București.
Dragoș-Mihai Hotea cunoaște limbile engleză, franceză și spaniolă, potrivit CV-ului său.
Citeşte şi: (VIDEO) Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie