Lorena Lungu, o simplă elevă din Dolj, Craiova, ambiţioasă, cu multe planuri de viitor şi, bineînţeles, cu o inteligenţă aparte, a reuşit în doar câteva zile să capteze atenţia tuturor prin rezultatul fantastic reuşit la Bacalaureat. Colegiul Naţional „Elena Cuza“ a fost ca o a doua „casă“ pentru Lorena, cea care se află încă din grupa pregătitoare în băncile renumitului liceu din Craiova.
Încă din clasa a şasea a intrat profund în „tainele“ literaturii OLAV-iste (Olimpiada de lectură ca abilitate de viață), obţinând, de asemenea, premii onorabile. Acum, după ce a impresionat şi la Bacalaureat, cel care se intitulează „examenul maturităţii“, Lorena se pregăteşte de următorul pas în viaţă, mai exact Medicina!
„Chiar a fost un şoc şi pentru mine“
Cu un vocabular spre perfecție și cu maximă încredere în ea, Lorena a vorbit cu GdS despre tot ceea ce a însemnat examenul de Bacalaureat, emoțiile și munca depusă în special în ultimii ani. De asemenea, printre rânduri, Lorena ne-a spus şi despre susţinerea necondiţionată a părinţilor, cât şi despre Olimpiadele la care a participat până în prezent, pe care le consideră benefice pentru devzoltarea personală.
GdS: Bună ziua, Lorena. 10 pe linie la Bacalaureat, singurul 10 curat din şcoala ta. Spune-ne, acum, care sunt sentimentele tale şi dacă realizezi cât de mare este rezultatul obţinut de tine?
Lorena Lungu: A fost o perioadă destul de încărcată, dat fiind faptul că au urmat extrem de multe reacţii pozitive din partea persoanelor dragi mie şi nu numai. Sentimentul este cu adevărat înălţător, însă cred că cel mai frumos a fost că majoritatea persoanelor importante pentru mine aveau deja încredere în ceea ce pot. Totuşi, pentru mine a fost o surpriză nota finală, dar când munceşti mult e firesc să-ţi doreşti să atingi maximul. Când am văzut 10, 10, 10…chiar a fost un şoc şi pentru mine!
GdS: Te-ai gândit în vreun moment, pe parcursul ultimului an, că ai putea fi singura elevă de 10 din „Elena Cuza“?
L.L.: Drept să vă spun, nu m-am gândit la acest aspect. Sunt mulţi copii buni aici şi eu cred că inclusiv cei care au avut vreo scăpare la o anumită materie sunt copii extrem de buni. Zece sună, într-adevăr, perfect. Însă, pentru a-l atinge, trebuie să ai şi o zi foarte bună.
A dat Bacalaureatul, dar gândul i-a fost la admiterea la Medicină
GdS: Cum a decurs pentru tine toată această perioadă dinaintea Bacalaureatului? Sincer, ai avut și momente de stres?
L.L.: Cu siguranţă că am fost stresată înaintea Bacalaureatului. Cu cât îţi doreşti mai mult şi munceşti pentru acel ceva, e firesc, zic eu, să te şi stresezi puţin. Eu mă pregătesc şi pentru admiterea la Facultatea de Medicină şi trebuie să recunosc că principalul meu obiectiv acesta a fost. M-am concentrat mai mult pe pregătirea pentru admitere, însă simulările m-au ajutat mult. Practic ele ne-au reamintit că avem şi un examen de Bacalureat de dat, care este prima treaptă în realizarea noastră după terminarea liceului. A trebuit să găsesc un echilibru, să mă împart între toate. Materiile pentru care m-am pregătit s-au suprapus într-o oarecare măsură. La proba de alegere am optat pentru Chimie organică, pentru că asta voi avea şi la examenul de admitere.
GdS: Care au fost materiile pentru care ai optat la BAC? Te-ai focusat mai mult pe pregătirea vreuneia dintre ele?
L.L.: Am dat Bacalaureatul la Limba şi literatura română, Matematică M2 şi Chimie organică. A fost o alegere puţin neobişnuită, însă aşa am considerat că este mai bine pentru viitorul meu.
OLAV, o pasiune. BAC-ul, o obligaţie!
GdS: A fost pe placul tău subiectul al treilea la Limba și literatura română?
L.L.: Sincer vorbind, puteau să fie cerinţe mult mai dificile la subiectul al treilea. Putea să fie un eseu mult mai greu. Totuşi, povestea lui Harap-Alb este accesibilă, este un basm cult auzit de orice copil. Chiar şi sora mea, care este în clasa a şaptea, ştie de Harap-Alb. Cred că oricine putea să atingă numărul de cuvinte dacă s-ar fi străduit.
Pentru mine, întregul subiect de la Limba română a fost mai potrivit, dată fiind pregătirea mea pentru OLAV. Deşi la Olimpiadă nu a trebuit să învăţ vreodata vreun eseu cuvânt cu cuvânt, am învăţat să am o oarecare coerenţă în limbaj, să mă mulez pe cerinţele cerute, practic să construiesc singură ceea ce am de scris.
GdS: Din câte știu, esti obişnuită, dacă putem spune așa, cu presiunea. În anii precedenți ai participat la OLAV (Olimpiada de lectură ca abilitate de viață), unde ai și obținut rezultate excelente. Consideri că sunt diferite trăirile dintre un examen OLAV și Bacalaureatul?
L.L.: Când te duci la Olimpiadă sau la un concurs care nu are efect asupra rezulatelor tale finale din cadrul şcolii, alta este presiunea. Participările la Olimpiadă pot să te înalţe, să-ţi ofere noi oportunităţi şi, în acelaşi timp, nu-ţi conferă acea frică de eşec, însămânţată în sufletele elevilor. Când vine vorba de examenul de Bacalaureat, presiunea e mult mai diferită, deloc asemănătoare altor examene. Pentru mine, OLAV a fost o pasiune. De partea cealaltă, BAC-ul a fost o obligaţie.
Vorbe frumoase despre părinţi, cei mai mari susţinători ai Lorenei
GdS: Un elev de 10, în cele mai multe cazuri, are susţinere totală din partea părinţilor! Spune-ne cum au trăit ei toate aceste zile şi cât de mult a contat aportul lor în omul care esti în ziua de azi.
L.L.: Sunt fată şi ca oricare alta am ajuns la această vârstă să fiu foarte apropiată de mama mea în special. Şi ea a trăit alături de mine fiecare emoţie, poate înzecit uneori. A simţit fiecare greutate şi frustrare pe care am trăit-o în toţi anii în care am făcut performanţă.
Desigur, dacă nu ar fi fost mama şi tata, nu aş fi ajuns în punctul în care sunt. Un părinte are rolul, în acest demers educaţional, de a-şi susţine copilul, de a clădi. Părintele nu trebuie să fie cel care acuză, care judecă, ci trebuie să ofere încredere nedisimulată, iar mie asta mi s-a oferit. Nu s-a pus presiune în niciun moment. Mulţi copii din jur simt acea presiune, că trebuie să aibă un rezultat bun, ca să mulţumească pe toate lumea. Eu am ştiut că încrederea părinţilor este acolo, nu era nevoie să demonstrez neapărat ceva. Iubirea şi dragostea lor rămânea aceeaşi indiferent de finalitatea pe plan educaţional.
Un elev bun are nevoie şi de profesori dedicaţi
GdS: Ai făcut faţă apelurilor şi mesajelor de felicitări după afişarea notelor?
L.L.: Este normal ca profesorii apropiaţi mie să fie mândri de reuşita mea şi poate chiar şi cei alături de care nu am avut ocazia să lucrez prea mult. Până la urmă, cred eu, deşi este nevoie de un elev bun pentru a obţine un rezultat pe măsură, e nevoie şi de profesori cu adevărat dedicaţi pentru a obţine un rezultat final excelent. Eu una recunosc, sunt o fire mai capricioasă. Uneori e chiar greu, ca profesor, să lucrezi cu un om ca mine. Totuşi, am avut norocul să cunosc persoane care mi-au văzut potenţialul şi am reuşit, astfel, să trec peste anumite defecte.
Citeşte şi: Chiara Burlan, eleva de 10 şi la BAC, dar şi la vorbit! Va urma calea diplomaţiei
