7.9 C
Craiova
marți, 24 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateZece morţi după ce un microbuz a căzut de pe un feribot în Nil, în Egipt

Zece morţi după ce un microbuz a căzut de pe un feribot în Nil, în Egipt

Cel puţin zece persoane au murit după ce un microbuz a căzut, marți, de pe un feribot în Nil, la nord de capitala Egiptului, Cairo. Vinovat de tragedie este șoferul autoturismului, care a uitat să tragă frâna de mână, informează News.ro.

”Bilanţul este de zece morţi şi ar putea creşte”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului egiptean al Sănătăţii, Hossam Abdelghaffar.

Autobuzul a căzut în Nil de pe un feribot care traversa fluviul pentru că şoferul nu a tras frâna de mână. Şoferul a fost arestat după ce a încercat să fugă. Acesta a avut o altercaţie cu unul dintre pasageri înainte să părăsească microbuzul.

Alţi nouă pasageri au fost transportaţi la spitale situate în apropiere pentru a primi îngrijiri, a anunţat într-un comunicat Ministerul egiptean al Sănătăţii.

Ministrul egiptean al Muncii, Hassan Shehata, a anunţat că microbuzul transporta femei care munceau la o fermă, fără să facă alte precizări.

Parchetul a deschis o anchetă şi a ordonat o inspecţie tehnică a minibuzului, potrivit Al-Ahram.

Accidentele de transport sunt foarte frecvente în Egipt, mai ales în zone agricole situate de-a lungul numeroaselor canale din ţară, unde mici ambarcaţiuni supraîncărcate transportă muncitori şi agricultori.

Citește și: Un bărbat a murit când curăța un canal cu dejecții de animale la o fermă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS