20.1 C
Craiova
vineri, 12 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalFrancesca a cucerit mii de spectatori

Francesca a cucerit mii de spectatori

Despre realizarile artistice ale Francescai Pârvanescu ati mai citit de-a lungul ultimilor ani in Gazeta de Sud. La numai 11 ani, are in spate o cariera de sase ani, iar premiile se tin lant.


Maria Francesca Pârvanescu are 11 ani si este eleva in clasa a IV-a. Are un palmares impresionant la festivalurile de muzica usoara pentru copii. Cânta si la pian, este pasionata de atletism, limbi straine si dans. Inca de la vârsta de sase ani Francesca a obtinut trofee si premii la concursurile la care a participat.


„Marele premiul la Festivalul «Stelutele Pucioasei», premiul I la Festivalul „Mamaia copiilor“ sunt doar câteva dintre premiile insemnate pe care am reusit sa le obtin. La majoritatea concursurilor la care am participat am reusit sa ma clasez pe podium. Ultimul festival la care am reusit sa obtin trofeul este cel de la Brasov, la care am participat la sfârsitul saptamânii trecute – Festivalul concurs de muzica usoara pentru copii «Fulg de nea»“, a povestit Francesca Pârvanescu. La Brasov copila a concurat alaturi de alti 50 de interpreti din intreaga tara, juriul fiind compus din compozitori si nume mari ale scenei românesti: Serban Georgescu, Mihai Constantinescu, Dan Pavelescu, Constantin Ungureanu. Melodia interpretata de Francesca, care a primit ropote de aplauze si admiratia juriului, a fost piesa „Dor de viata“ a interpretei Aura Urziceanu.


Bucuria pentru orasul nostru este cu atât mai mare cu cât, la acest festival, alaturi de Francesca Pârvanescu a câstigat premiul I craioveanca Oana Radu, de 13 ani, eleva in clasa a VI-a la Colegiul National „Elena Cuza“ din Banie. Ambele laureate iau lectii de muzica usoara la clasa profesorului Dumitru Iliuta, la Palatul Copiilor din Craiova.


Curriculum Vitae


Diploma pentru absolvirea cursului de dans modern româno-canadian; Diploma de absolvire a cursurilor Taberei Muzicale „Concertino“ – Constanta; participari la numeroase emisiuni radio si TV locale; absolventa a cursului de teatru condus de actrita Alla Bogdan; atestat fotomodel – Casa de moda Ilinca; este eleva a Scolii Populare de Arta „Cornetti “ – Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS