Arsenal Londra nu a reusit decât o remiza pe teren propriu cu TSKA Moscova, scor 0-0, formatia rusa pastrându-si pozitia de lidera a Grupei G a Ligii Campionilor. Pe „Emirates Stadium“, elevii lui Arsene Wenger s-au intrecut in ratari monumentale. In prima repriza, Henry, Fabregas si Rosicky au trecut pe lânga deschiderea scorului din postura de singuri cu portarul rusilor. La inceputul reprizei secunde, portarul gazdelor, Jens Lehmann, a avut o interventie de exceptie la sutul lui Vagner Love, dupa care englezii si-au continuat seria ratarilor la poarta lui Akinfeev prin Van Persie, Gilberto Silva si Walcott. In urma acestui rezultat, Arsenal a coborât pe pozitia a treia in grupa, fiind egalata la puncte si depasita la golaveraj de FC Porto. Lusitanii s-au impus cu scorul de 3-1 pe terenul formatiei germane Hamburg SV. Porto a deschis scorul in minutul 44 prin Gonzalez, iar Lisandro Lopez a majorat diferenta de pe tabela in minutul 61. Van der Vaart a marcat pentru 1-2 un minut mai târziu, iar Moraes a stabilit scorul final in minutul 87.
Clasament: 1. TSKA Moscova 8 puncte; 2. FC Porto 7; 3. Arsenal 7; 4. Hamburg 0.