34.4 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateParcul Industrial Craiova si-ar putea dubla suprafata in 2007

Parcul Industrial Craiova si-ar putea dubla suprafata in 2007

Conducerea unitatii vrea o extindere cu 70 de hectare, iar administratia judeteana zice ca anul viitor vor putea fi alipite locatiei cel mult zece hectare. Investitiile actuale se ridica la peste 60 de miliarde de lei vechi.


Parcul Industrial Craiova, infiintat in urma cu doi ani pe platforma fabricii de avioane, si-ar putea dubla suprafata pâna la sfârsitul anului 2007, au anuntat recent factorii implicati in acest proiect.


Ambitiile conducerii unitatii sunt mai mari decât isi permite administratia judeteana in prezent. „Avem in vedere extinderea parcului in doua etape: pâna la 80 de hectare la sfârsitul anului viitor, urmând ca la sfârsitul lui 2009 acesta sa ajunga la 120 de hectare de teren. In prezent, toate spatiile industriale si administrative sunt ocupate. In parc functioneaza 17 firme si lucreaza 536 de angajati, urmând ca pâna la sfârsitul acestui an numarul salariatilor care lucreaza la societatile de aici sa ajunga la 600“, a spus administratorul parcului, Marin Nicoli.


In schimb, conducerea Consiliului Judetean (CJ) Dolj, sub tutela careia functioneaza parcul, este mai rezervata in legatura cu extinderea. „Exista 11 hectare de teren care au apartinut unei unitati de jandarmi. Facem diligente la MAI pentru a obtine acest teren, insa au nevoie si alte institutii de el. Apoi, mai este terenul Statiunii de Cercetare Simnic. Sa vedem ce decizie se va lua in privinta lui. In orice caz, noi dorim sa extindem acest proiect, fie si prin achizitii de terenuri de la persoanele care detin proprietati in zona. Cred ca ar fi vorba de cel mult inca zece hectare“, a spus Ion Prioteasa, presedintele CJ Dolj.


6,5 milioane de euro pentru incubator de afaceri


Suprafata initiala pe care s-a infiintat parcul a fost de 10,4 hectare, la care s-au adaugat doua hectare achizitionate recent de CJ Dolj. De asemenea, parcul a avut un capital initial de aproximativ 40 de miliarde de lei, constând in activele fabricii de avioane, la care s-au adaugat zece miliarde alocate pentru reabilitari de administratia judeteana. Totalul cheltuielilor efectuate pâna acum cu amenajarea parcului se ridica la peste 60 de miliarde de lei, din care 7,8 miliarde – investite de administratie, restul fiind contributia agentilor economici care functioneaza aici. Trebuie spus ca in ultimul timp alte doua localitati doljene, Bailesti si Calafat, au identificat terenuri care ar putea fi puse la dispozitia investitorilor. Informatiile au fost trimise la Agentia Româna pentru Investitii Straine (ARIS), pentru identificarea unor oportunitati de afaceri.


De asemenea, in asteptarea investitiilor se afla un proiect cu fonduri UE in valoare de 6,5 milioane de euro, pentru reabilitari de retele de utilitati si amenajarea unui incubator de afaceri.


„Trebuie sa reabilitam retelele de utilitati si o hala industriala. Noi am calculat ca spatiul ar putea fi impartit in 57 de locatii, care vor fi puse la dispozitia societatilor mici“, a mai precizat presedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU