14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞcolile din Craiova vor organiza admitere în clasa a V-a pentru clasele de intensiv

Şcolile din Craiova vor organiza admitere în clasa a V-a pentru clasele de intensiv

Elevii de clasa a IV-a vor susţşine admitere dacă vor ca în clasa a V-a să înveţe în clase cu program intensiv pentru studiul unei limbi străine. Admiterea se va organiza după terminarea cursurilor pentru acest an şcolar şi va consta într-o probă scrisă la limba străină pe care vor să o studieze în regim intensiv. Şcolile din Craiova organizează clase de intensiv şi pentru că în clasa a IV-a au efective de peste 30 de elevi şi trebuie să se încadreze la clasa a V-a în maximum de 25 de elevi la clasă, cum prevede legislaţia în vigoare. Admitere se va organiza şi pentru clasele a V-a cu profil artistic sau sportiv.

Vor fi două perioade de admitere

Admiterea în clasa a V-a pentru anul școlar 2021-2022 are loc în două perioade, fie 28 iunie – 16 iulie 2021, fie 12 iulie – 23 iulie 2021, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației școlilor. Este vorba despre adresa nr. 2.555 din 27.04.2021 a Direcției Generale Învățământ Preuniversitar. Documentul prevede prezența fizică a elevilor la aceste probe și reamintește instituțiilor de învățământ cadrul legal de desfășurare a selecției de copii pentru clasele cu predare intensivă de limbi străine sau cu profiluri artistice ori sportive.
„Probele de admitere în clasa a V-a se organizează și se desfășoară cu respectarea și aplicarea normelor igienico-sanitare şi de siguranță/securitate, în vigoare, pentru prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, pentru toți candidații şi toate cadrele didactice care participa la acest proces”, potrivit adresei citate.


„În vederea constituirii formațiunilor de studiu pentru clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională, admiterea elevilor presupune promovarea testului de competențe lingvistice, care constă într-o probă scrisă, conform prevederilor Ordinului ministrului educației nr. 3691/2021 pentru completarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv în unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4797/2017.

Şcoală cu tradiţie ca capitolul clase cu program intensiv

Probele se susțin la nivelul fiecărei unității de învățământ care organizează admiterea în clasa a V-a, avizată de inspectoratul școlar județean.
Anul acesta admiterea va consta într-o singură probă scrisă. Elevii nu vor mai susţine şi proba orală. Printre unităţile şcolare care vor avea clase de intensiv se numără Şcoala gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova. Această unitate şcolară va avea clase de intensiv şi pentru engleză şi pentru franceză.


„Organizarea claselor cu program intensiv pentru studierea unei limbi străine este deja tradiţie la Şcoala gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova. Astfel de clase au fost şi în 1995 când am venit eu în această şcoală. Pentru anul şcolar viitor vom avea o clase de intensiv şi pentru engleză şi pentru franceză. Cererea mai mare este pentru limba engleză. Elevii studiază această limbă şi în învăţământul primar. Avem cereri şi pentru franceză. La nivelul şcolii sunt două grupe de elevi care studiază franceza, după ore, cu o doamnă profesor de la Palatul Copiilor Craiova. Admiterea pentru intensiv va consta anul acesta, ca şi anul trecut, doar într-o probă scrisă. Înainte de pandemie, elevii susţineau şi o probă orală pentru a fi admişi la clasele de intensiv. Fiecare clasă cu program intensiv va avea 25 de locuri”, a precizat Alexandrina Năstase, directorul Şcolii gimnaziale „Mihai Viteazul” din Craiova.

Şcoli care vor avea clase de intensiv doar pentru limba engleză

Şi Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova va avea clase de intensiv. „Avem patru clase a V-a dintre care două vor fi cu program intensiv limba engleză. Fixasem data pentru admitere pe 26 iunie, dar a apărut o adresă de la Ministerul Educaţiei în care se menţionează că trebuie să organizăm proba scrisă după 28 iunie. Vom vedea când vom putea organiza proba scrisă, pentru că în aceeaşi perioadă se vor desfăşura şi examenele naţionale”, a precizat Liviu Cotfasă, directorul Colegiului Naţional „Elena Cuza”.


Şi Şcoala gimnazială „Sfântul Dumitru” din Craiova va avea o clasă cu program intensiv limba engleză. „Este al patrulea an în care vom avea o clasă cu program intensiv. Va fi o clasă de limba engleză”, a precizat Alina Ciucă, directorul Şcolii gimnaziale „Sfântul Dumitru” din Craiova. De asemenea, la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” din Craiova va fi o clasă cu program intensiv. „Pentru anul şcolar următor vom organiza şi noi o clasă cu program intensiv limba engleză. Am făcut deja demersurile în acest sens”, a precizat Adrian Stroe, directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” din Craiova.

Clase de germană la o şcoală din Craiova

Şi Şcoala gimnazială „Micea Eliade din Craiova va organiza clase cu program intensiv pentru studierea unei limbi străine. La această unitate şcolară, clasele vor fi de limba germană.

„Vom avea două clase de intensiv germană din cinci clase a V-a. Înscrierile se vor face la finalul lunii mai şi proba scrisă va fi la sfârşitul lunii iunie. Fiecare clasă va avea 25 de locuri”, a precizat Ioana Genoveva, directorul Şcolii gimnaziale „Mircea Eliade” din Craiova. La proba scrisă pentru clasele de intensiv pot participa şi elevi din afara şcolii care are astfel de program. Elevii care vor fi admişi la clasele de intensiv vor avea 4 ore pe săptămână pentru studiul primei limbi străine şi două ore pentru cea de a doua limbă străină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS