Directorul general al OMS avertizează că această pandemie nu va fi ultima

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că pandemia de COVID-19 nu va fi ultima criză de acest tip.

„Istoria ne spune că aceasta nu va fi ultima pandemie, iar epidemiile sunt un fapt de viaţă”, a spus Tedros într-o înregistrare video publicată duminică pentru a marca, în premieră, Ziua internaţională a pregătirii pentru epidemii.
Directorul general al OMS a afirmat că o investiţie mai bună în sănătatea publică, susţinută de guverne şi societate, ar putea „asigura pentru copiii noştri şi copiii acestora moştenirea unei lumi mai sigure, mai rezistente şi mai sustenabile”, notează Hotnews.

Tedros a spus că noul coronavirus a dat lumea „peste cap” în ultimele douăsprezece luni, cu consecinţe de anvergură asupra societăţii şi a economiei. Pandemia în sine însă nu a fost o surpriză, mai ales că avertismente cu privire la o astfel de posibilitate şi la lipsa de pregătire a lumii au fost emise de mai multe ori de-a lungul anilor.
„Trebuie să învăţăm toţi lecţiile pe care ni le predă pandemia”, a spus Tedros. Printre acestea se numără investiţii în capacităţile de pregătire nu doar în sectorul sănătăţii, ci mai degrabă o abordare integrată care să includă „autorităţile la toate nivelurile şi întreaga societate”.

„Pandemia a evidenţiat legăturile strânse dintre sănătatea oamenilor, a animalelor şi a planetei”, care necesită o abordare comună, a apreciat directorul general al OMS.

Aldezir MARIN
A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.