16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAustria a depăşit 100 de decese Covid-19 pe zi, deși este în carantină

Austria a depăşit 100 de decese Covid-19 pe zi, deși este în carantină

Austria a înregistrat 109 decese Covid-19 în ultimele 24 de ore, cea mai ridicată cifră de la începerea pandemiei, în condiţiile în care ţara se află de două săptămâni în carantină, iar în urmă cu două zile au fost închise şcolile şi centrele comerciale, relatează EFE, citată de digi24.

Numărul contagierilor zilnice a crescut cu 16% de marţi, ajungând la 7.091, o cifră totuşi mai mică decât cele 9.586 de cazuri raportate la sfârşitul săptămânii trecute.

A crescut, de asemenea, şi numărul spitalizărilor la unităţile de terapie intensivă, unde aproape o treime din paturi sunt deja ocupate, deși în unele regiuni, precum Tirol sau Austria Superioară, rata de ocupare la ATI este de aproape 90%, potrivit datelor oficiale.

Explozia contagierilor în cel de-al doilea val al pandemiei a determinat autorităţile să decreteze în urmă cu două săptămâni închiderea restaurantelor, cinematografelor şi teatrelor şi să impună interdicţia de circulaţie între orele 20.00 şi 06.00.

Întrucât numărul cazurilor de infectare a continuat să crească, de marţi a intrat în vigoare un nou lockdown, cu măsuri ce includ închiderea tuturor centrelor comerciale neesenţiale, desfăşurarea cursurilor în sistem online şi restricţionarea părăsirii locuinţei, cu excepţia situaţiilor în care se merge la serviciu, la cumpărături sau pentru a ajuta persoanele cu mobilitate redusă.

Autorităţile speră ca prin noile măsuri activitatea economică să poată fi reluată în preajma Crăciunului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS