Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, joi, că recursul compensatoriu, măsura promovată de guvernele PSD şi de fostul ministru Tudorel Toader care a scos din închisori mii de infractori periculoşi care au recidivat ulterior, nu poate fi „abrogată peste noapte pentru că ar conduce la efecte colaterale mai severe decât cele din prezent”.
Predoiu a spus că legea recursului compensatoriu nu poate fi abrogată fără discuţii cu CEDO
El a afirmat că Ministerul Justiţiei va susţine în Parlament propunerile legislative care să ducă la abrogarea recursului compensatoriu în forma actuală.
Ministrul Justiției mai spune că o abrogare peste noapte a recursului compensatoriu, fără discuţii cu CEDO şi fără măsuri de extindere a capacităţii în penitenciare, ar avea „efecte colaterale poate mai severe decât cele din prezent”.
„Recursul compensatoriu, Ministerul Justiţiei acţionează pe trei planuri. În primul râmd juridic în Parlament vom susţine acele propuneri care să ducă la abrogarea acestui tip de recurs compensatoriu, deci înlocuirea cu un sistem care să permită beneficiul unei astfel de măsuri în condiţiile de control asupra aplicării legii şi în condiţiile în care nu punem în pericol siguranţa publică.
Al doilea plean este juridico-diplomatic. Am angajat şi vom continua discuţii cu CEDO astfel încât să evităm declanşarea unui lanţ de condamnări la CEDO împotriva României.
Al treilea plan este unul tehnic care ţine de minister şi de grupurile de lucru în care se lucrează intens, în fiecare zi, pentru găsirea formulelor tehnice care să nu nască neconstituţionalităţi sau discriminări între subiecţii aplicări legii.
O abrogare peste noapte a recursului compensatoriu, fără a pregăti toate aceste planuri, inclusiv discuţiile cu CEDO şi măsuri de extindere a capacităţii penitenciare ar conduce la efecte colaterale poate mai severe decât cele din prezent.