14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProtest #Rezist la locuinţa lui Iordache: Zeci de mesaje obscene au fost lipite pe poarta garajului deputatului

Protest #Rezist la locuinţa lui Iordache: Zeci de mesaje obscene au fost lipite pe poarta garajului deputatului

Mai mulţi protestatari #Rezist, între care Mălin Bot şi Marian Ceauşescu, au mers, sâmbătă, la poarta garajului lui Florin Iordache, lipind mai multe afişe cu diferite mesaje obscene, ca reacţie la semnele pe care deputatul le-a arătat în plenul Parlamentului, informează Mediafax.ro.

Un grup de protestatari #Rezist, între care Mălin Bot şi Marian Ceauşescu au mers, sâmbătă la locuinţa deputatului Florin Iordache şi au vandalizat poarta garajului său şi pe cea de la intrarea în curtea casei. Protestatarii au lipit mai multe afişe cu mesaje obscene acestea fiind, spun ei într-un video realizat la faţa locului, reacţie la semnele obscene pe care Florin Iordache le-a arătat Opoziţiei în plenul Parlamentului.

„El ne-a arătat, noi vrem să îi arătăm mai multe”, au spus aceştia. Ei au aruncat şi papuci în curtea casei lui Iordache: „Îi dăm papucii”, au spus ei.

În filmul publicat pe YouTube, de către Mălin Bot, se pot vedea poliţiştii care vin la faţa locului şi au legitimat protestatarii.

Echipajele au sosit la cererea deputatului, care au legitimat şase persoane şi le-au amendat cu câte 300 de lei. „Poliţiştii de la PIJ Ilfov, Bragadiru, au fost sesizaţi prin apel la 112 de partea vătămată cu privire la faptul că i s-au lipit afişe cu mesaje obscene pe gard”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov.

În acelaşi filmuleţ se vede cum un autorutism iese din garaj, iar protestatarii strigă „Ciordache”, după care spun că fostul ministru a tamponat o altă maşină în graba sa de a pleca de acasă, mai informează Mediafax.

Protestul vine după ce miercuri, deputatul Florin Iordache a arătat degetul mijlociu în plenul Parlamentului României.

Deputatul Florin Iordache a evitat să comenteze gestul din plenul Parlamentului, unde a ridicat degetele mijlocii de la ambele mâini, spunând doar că ….”vi s-a părut. E un punct de vedere”.

Imaginile din plen l-au suprins pe Florin Iordache în momentul în care se întorcea de la pupitru şi a ridicat ambele mâini cu degetele mijlocii în aer.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS