Facultatea de Litere de la Universitatea din Craiova va fi gazda Conferinței Naționale „Tradiție și Continuitate. Sub semnul lui Liber Pater”, pe care o organizează în zilele de 19 și 20 octombrie.
Moment anual de bilanţal activității inter- și transdisciplinarede cercetare de la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, această manifestare științifică se desfășoară, anul acesta, sub semnul lui Liber Pater, zeul viticulturii, al fertilității și libertății.
Conferința reuneşte aproximativ30de participanţide la prestigioase universităţi din țară și din străinătate: Universitatea A.I.Cuza din Iași, Universitatea din București, Universitatea Ovidius din Constanța și Université de Bourgogne, Dijon, Franța.
Ceremonia de deschidere va avea loc vineri, 19 octombrie, ora 10.00 la Casa Universitarilor.
Lucrările conferinței se vor desfășura la Casa Universitarilor, sub formăde sesiuni de comunicări, precedate de conferințe plenare susținute de Laurent Gautierde la Universitatea Bourgogne, Dijon, Franța, Alexandru Gafton de la Universitatea A.I.Cuza din Iași, Eugen Negrici de la Universitatea din București, Nicolae Giugea, Cristian Nedelcu, Nicolae Panea de la Universitatea din Craiova.
În cadrul conferinței există o secțiune specială rezervată tinerilor doctoranzi.
Ziua a doua a manifestării științifice, 20 octombrie 2018, este dedicată unui eveniment editorial excepțional: lansarea volumului Omul din Castranova (Protoscenariu)de Eugen Negrici, publicată în 2018 la Editura Cartea Românească, Colecția Cartea de proză. Lansarea va avea loc la ora 11 la Căminul Cultural din Castranova, localitatea de origine a eroului povestirii emoționante pe care ne-o propune, cu binecunoscutul talent scriitoricesc, Eugen Negrici și este patronată de către nepotul eroului, primarul Dumitru Măceșanu.
„Tradiție și continuitate. Sub semnul lui Liber Pater”, la Casa Universitarilor din Craiova
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei