Consiliul Local (CL) Petrosani a aprobat documentatiile aferente obiectivelor de investitii care vor fi finantate dintr-un imprumut in valoare de 3.000.000 RON. Acestea au fost intocmite de Institutul de Proiectare Hunedoara – Deva SA, pretul lor total fiind de 8.722,70 RON.
Potrivit documentatiei tehnico-economice, cu banii proveniti din imprumutul de 3.000.000 RON care va fi contractat de Primaria Petrosani vor fi modernizate o serie de drumuri si trotuare din cartierul Colonie, respectiv strazile Dacia, Plopilor si Vlad Tepes, va fi amenajat pârâul Staicului si va fi extinsa reteaua de gaze naturale in cartierul Carpati.
„Nevoile de investitii din municipiul nostru sunt mari si presante, iar mobilizarea pe termen scurt a unor resurse proprii semnificative in buget este imposibila. Lipsa surselor de finantare duce la imposibilitatea realizarii investitiilor planificate, astfel ca s-a ales ca sursa alternativa de finantare creditul bancar, pentru a fi posibila realizarea investitiilor prioritare si urgente. Noi dorim ca, prin investitiile in infrastructura locala, sa imbunatatim conditiile de viata ale locuitorilor si sa determinam o crestere a interesului investitorilor pentru localitatea noastra“, au precizat edilii municipiului Petrosani.
Imprumutul a creat reactii contrare in rândul reprezentantilor opozitiei de la Petrosani, care au cerut organizarea unui referendum, iar consilierii l-au aprobat in sedinta din luna noiembrie.