Cea de-a XXXII-a editie a Festivalului „Craiova muzicala“ se incheie cu un regal GERSHWIN, care va avea loc mâine seara, incepând cu ora 19.00, in Sala de concerte a Liceului de Arta „Marin Sorescu“. Orchestra Filarmonicii craiovene il va avea la pupitru pe valorosul dirijor Ilarion Ionescu-Galati, iar solist va fi pianistul Mihai Ungureanu, ambii extrem de apreciati pe meridianele lumii. In program sunt cuprinse: „Summertime“, „Concertul in Fa pentru pian si orchestra“, „Rapsodia albastra“ pentru pian si orchestra si „Un american la Paris“. Acelasi regal se va impune inclusiv in aceasta seara, in acelasi loc, si este dedicat studentilor Universitatii din Craiova.
In fiecare an, in luna noiembrie, Filarmonica organizeaza prestigiosul Festival International „Craiova Muzicala“, manifestare consacrata ce se distinge prin amploarea demersului concertistic, prin inalta statura artistica a ansamblurilor si personalitatilor invitate. Si la aceasta editie, la Craiova au fost invitati straini, precum dirijorul Meir Minski din Israel – care a deschis festivalul in 11 noiembrie – si pianistul spaniol Josu Okinena, insa nu ca in alte dati, inainte de a se prabusi tavanul Filarmonicii. Explicatia este simpla. Acustica necorespunzatoare a altor sali de imprumut pentru prestatii artistice de tinuta internationala. De ce este importanta filarmonica pentru comunitatea locala? Pentru ca, in realitate, artistii sunt dintre cei mai importanti ambasadori nu numai ai orasului, ci si ai tarii. In turneele facute de artisti in Europa, Statele Unite, Canada etc., revistele de specialitate, inclusiv cotidianele de prestigiu consemneaza fiecare eveniment artistic al acestora, apreciindu-le nu doar prestatia artistica. Semnatarii le consemneaza numele, orasul si tara de provenienta. Cu eforturi am reusit sa descoperim câteva aprecieri critice din presa lumii, in scopul confirmarii celor spuse. In alta ordine de idei, nu trebuie omisa calitatea melomanilor din tarile occidentale care, in general, sunt personalitati de prestigiu din toate domeniile.
Portretul artistic al Filarmonicii din Craiova
Filarmonica „Oltenia“ Craiova, institutie de valoare in peisajul muzical românesc, a fost fondata in 1904 si reorganizata prin decret regal in 1947. In prezent, activitatea artistica se desfasoara pe mai multe planuri, cuprinzând Orchestra simfonica, Orchestra de camera, Corul mixt si mai multe grupuri camerale.
Peste 80 de instrumentisti profesionisti formeaza Orchestra simfonica. Repertoriul acestui reputat ansamblu contine capodopere ale muzicii simfonice, opere, oratorii, recviemuri, bijuterii muzicale, aranjamente ale unor lucrari de jazz, acoperind o perioada istorica ampla, din baroc pâna in zilele noastre.
Turnee in strainatate
Orchestra simfonica a Filarmonicii de Stat „Oltenia“ a fost invitata sa sustina concerte pe cele mai importante scene din România si a efectuat turnee de mare succes in Franta, Italia, Germania, Olanda, Spania, Elvetia, Gibraltar, Bulgaria, Iran, spatiul ex-sovietic etc. A fost dirijata de prestigiosi maestri ai baghetei precum Alexandr Dmitriev (Rusia), Kurt Adler (SUA), Wolfgang Gröhs (Austria), Carmen Moral (Peru), Ivan Marinov (Bulgaria), André Nève (Belgia), Stanislav Wislocki (Polonia) si a colaborat cu renumiti solisti: Pavel Kogan (Rusia), José Manuel Esteban (Spania), Thierry de Brunhoff (Franta), Weimer Stanley (SUA) si multi altii.
Corala academica a Filarmonicii „Oltenia“
Corala academica a Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova, unul dintre cele mai valoroase colective artistice de acest gen din tara, a fost creata in anul 1953. Activitatea corului se deruleaza pe doua mari capitole: concerte corale à cappella si concerte vocal-simfonice. In concerte à cappella sunt prezentate lucrari din toate epocile si stilurile de creatie, intr-o diversitate si dificultate tehnica specifica ansamblurilor profesioniste de prima linie.
In concertele vocal-simfonice, abordeaza marile capodopere ale literaturii muzicale universale si românesti. Repertoriul coralei este imens, fiind vorba de peste o mie de lucrari, si cuprinde cele mai reprezentative compozitii ale artei corale renascentiste, baroce, clasice, romantice si contemporane.
Aprecieri din presa europeana
„Orchestra craioveana s-a dovedit a fi un ansamblu bine echilibrat din punct de vedere sonor“. (Darmstäder Echo)
„Extrem de omogene sunt compartimentele individuale ale orchestrei; un ansamblu de minunata armonie. Este vorba de o importanta orchestra româneasca, orchestra Filarmonicii din Craiova“. (Rhein-Neckar Zeitung)
„Intreaga orchestra a dovedit un inalt profesionalism“. (Luciano Acocella)
„Seriozitate, interes, muzicalitate, toate au dus la un randament exceptional al orchestrei“. (Erich Bergel)
„Sunt remarcabile calitatile orchestrei care se situeaza la nivelul celor mai bune colective artistice din tara“. (Eugen Sârbu)
„Am cântat cu multa placere in compania acestei orchestre“. (Silvia Marcovici)
„Craiova, oras frumos, orchestra de rang superior“. (Lory Wallfisch)
„La Craiova am cunoscut muzicieni extraordinari, o orchestra si un cor de prima linie“. (Bruce Polay)
„Remarc intreaga orchestra, care si-a daruit toata energia si atentia, realizând o interpretare splendida“. (Vincenzo Balzani)

