11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectorul Ambulantei se gindeste sa demisioneze

Directorul Ambulantei se gindeste sa demisioneze

• Stocul de piese de schimb este pe zero • Serviciul de Ambulanta Gorj are datorii neachitate din 2003 • Unitatea a avut intr-un an patru directori • Din cauza dotarii precare, Serviciul de Ambulanta risca sa nu fie acreditat


Dupa ce saptamina trecuta a cistigat concursul pentru ocuparea postului de director al Ambulantei Gorj, Nicolae Serban se gindeste acum sa isi dea demisia, din cauza problemelor financiare. Acesta a declarat ieri ca nu poate face fata cheltuielilor unitatii, in conditiile in care se incaseaza mai putin de jumatate din contravaloarea serviciilor prestate catre Spitalul Judetean Tirgu Jiu: „Cind am venit director interimar am preluat o datorie de trei miliarde de lei, din care un miliard provine din 2003.


Ginditi-va cum acel furnizor de combustibil sta cu datoria neachitata de doi ani, pentru ca nu pot sa achit aceasta suma. Am crezut in promisiunea celor de la Bucuresti, ca ne vor ajuta sa ne achitam toate datoriile. Nici la ora actuala nu stiu cine trebuie sa-mi plateasca banii pentru serviciile medicale prestate de noi, in suma de doua miliarde de lei. Spitalul zice ca nu ei, Casa de Asigurari de Sanatate zice ca nu ei. Conform contractului incheiat cu Spitalul Judetean, suma pe care urma sa o primim lunar se ridica la 500-600 de milioane, dar nu am incasat decit aproximativ 300 de milioane de lei. Sint facturi neachitate de spital din luna aprilie. De multe ori, stocurile de piese de schimb si combustibil in magazia noastra sint zero. Mai avem datorii pentru piesele de schimb, anvelope, tuburi de oxigen“.


Ploua in sediul Serviciului de Ambulanta


Potrivit lui Nicolae Serban, Ambulanta Gorj dispune de peste 70 de masini, din care 80% au norma de casare indeplinita. Masinile se pot defecta din cauza lipsei de antigel. In acelasi timp, Serviciul de Ambulanta se afla in proces de acreditare, astfel incit fiecare masina trebuie sa aiba o dotare minima. In cazul in care unitatea nu este acreditata, Ambulanta nu mai poate incheia contract cu Casa de Asigurari de Sanatate. Conducerea unitatii precizeaza ca spatiul in care functioneaza este degradat, iar prin tavanul cladirii ploua, neexistind posibilitati financiare pentru efectuarea lucrarilor de reparatii.


„Ma gindesc sa renunt si eu la aceasta functie, daca nu pot sa misc inainte“, a spus Nicolae Serban. Acesta este cel de-al patrulea director al Serviciului de Ambulanta Gorj, intr-o perioada de aproximativ un an. Unii dintre ei au fost demisi in urma unor grave nereguli constatate, iar altii au plecat singuri pentru ca nu au putut sa faca fata problemelor unitatii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS