Autorităţile germane au confirmat descoperirea unei tulpine de gripă aviară înalt patogenă H5N6 la o fermă de păsări de pe o insulă din Marea Nordului, a anunţat miercuri Ministerul Agriculturii din landul Schleswig-Holstein, informează Agerpres.
Potrivit autorităţilor, virusul a fost identificat la o fermă care avea 57 de găini, curcani, raţe şi gâşte de pe insula Hallig Suederoog iar toate păsările de la această fermă au fost sacrificate.
Ministerul Agriculturii din landul Schleswig-Holstein precizează că acesta este primul caz de gripă aviară H5N6 descoperit la o fermă din Germania.
În luna februarie a acestui an, un alt caz de gripă aviară H5N6 a fost descoperit la o fermă din Olanda iar în luna ianuarie la o fermă din sudul Angliei.
Până acum nu există cazuri semnalate de transmisie a virusului gripei aviare de la păsări la oameni însă descoperirea unor astfel de focare au impus demararea unor campanii de sacrificare iar fermierilor li s-a ordonat să ţină păsările închise.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) a solicitat celor 180 de state membre, printre care se numără şi România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, pieţe şi în comerţul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.
Germania confirmă descoperirea unui caz de gripă aviară H5N6
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei