Reprezentantii companiei americane General Motors (GM) au confirmat, miercuri seara, ca grupul negociaza cu Guvernul României preluarea pachetului majoritar de actiuni la Daewoo Automobile România (DWAR). „Este adevarat ca exista discutii cu guvernul român (pentru preluarea DWAR – n.r) pentru ca noi consideram ca România este o piata buna pentru afaceri“, a declarat, intr-o conferinta de presa, directorul executiv al diviziei GM pentru Europa Centrala si de Est, Chris Lacey.
Infiintata in 1994 ca societate mixta creata de Automobile Craiova si grupul sud-coreean Daewoo, Daewoo Automobile România are o intelegere cu General Motors Daewoo Auto and Tehnology, care a preluat, in septembrie 2002, o parte din activele Daewoo Motor.
Acordul permite Daewoo Automobile România sa produca sub licenta Daewoo pina in luna octombrie.
Daewoo Motor detine un pachet de 51% din actiunile Daewoo Automobile România. Diferenta de 49% din capitalul social apartine Automobile Craiova, societate la care statul controleaza 72,4% din actiuni.