11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul afgan va aplica legea islamica, dar „cu discernamint“

Guvernul afgan va aplica legea islamica, dar „cu discernamint“

Legea coranica va fi in continuare aplicata in Afganistan, insa cu „discernamint“, conform situatiei economice si sociale actuale, a declarat ieri, la Kabul, ministrul afgan al justitiei, Abdul Rahim Karimi, citat de AFP. In cursul celor cinci ani de regim taliban, mollahii au aplicat o interpretare foarte dura si uneori restrictiva a textelor islamice, inmultind pedepsele corporale si executiile publice. „Talibanii le taiau numaidecit mina hotilor. Viziunea noastra asupra islamului este diferita. Cum sa-i tai mina celui care nu are ce minca? Populatia trebuie mai intii hranita, pentru a putea trai“, a declarat Karimi, intr-un interviu acordat AFP.

Cu toate acestea, nu toata lumea pare sa fie in favoarea unei prea mari tolerante. Un inalt magistrat afgan a declarat recent ca executiile publice, lapidarile, si amputarile vor continua. „Vor fi citeva schimbari fata de epoca talibanilor“, a declarat judecatorul Ullah Zarif. „De exemplu, talibanii spinzurau cadavrele celor executati si le expuneau in public patru zile. Noi nu le vom lasa expuse decit pentru scurt timp, sa zicem 15 minute“, a adaugat Zarif. Cei care se fac vinovati de adulter, fie ei barbati sau femei, vor fi lapidati, „dar vor fi folosite pietre mai mici“, afirmase el. „Populatia nu ar intelege aceasta separare de sharia si acest lucru ar insemna revenirea sigura a teroristilor“, a apreciat Karimi, un jurist care a preluat, luni atributiile de ministru al justitiei in noul guvern interimar afgan. Printre nenumaratele actiuni de refacere, el s-a referit la reabilitarea ministerului sau si a salariatilor acestuia, problema drepturilor proprietatii pentru populatiile care au fost deplasate sau cele exilate, in unele cazuri chiar de mai multe ori, in cei 23 de ani de razboi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS