26.7 C
Craiova
vineri, 23 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitate88 de sate nu au acces la niciun fel de serviciu medical

88 de sate nu au acces la niciun fel de serviciu medical

În 88 de sate din România nu există acces la niciun fel de serviciu medical iar între județele României există o diferență colosală în ceea ce privește densitatea medicilor, a declarat astăzi Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, la al VI-lea Congres al Federației Solidaritatea Sanitară din România, scrie Agrepres.
„Dacă ne uităm pe cifre lucrurile nu stau deloc îmbucurător. Avem regiuni întregi care nu au acces la asistență medicală primară. Avem 88 de sate, dacă statisticile pe care le am eu la dispoziție sunt corecte, care nu au acces la niciun fel de serviciu medical. Avem o diferență colosală între județele României. Avem județe precum Călărași și Ialomița, unde densitatea medicilor este mult sub nivelul altora. În general, în România avem mult prea puțini medici la suta de mii de locuitori”, a spus Vlad Voiculescu.
Acesta a afirmat că numărul de medici raportat la numărul de locuitori în România este mai mic decât cel existent la nivel european deși universitățile din România raportează mai mulți absolvenți în fiecare an.

Ministrul Sănătății a precizat, totodată, că unii medici plecați afară ar dori să se întoarcă în țară. De asemenea, Vlad Voiculescu a afirmat că în prezent se lucrează la o strategie în domeniul Sănătății și că aceasta are la bază piloni precum resursa umană și infrastructura.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS