Poliţiştii din Drăgăşani au oprit, ieri, pentru control pe str. Primăverii din municipiu o autoutilitară, condusă de Lazăr Nicolae, din localitate. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, s-a stabilit că erau transportate 27 de kg de peşte, speciile crap şi şalău, o barcă pneumatică şi 13 setci tip monofilament, cu o lungime totală de 863 ml.
Întreaga cantitate de peşte a fost predată, în prezenţa reprezentaţilor D.S.V.S.A. Vâlcea, unei societăţi comerciale de profil în vederea distrugerii. De asemenea, s-a luat măsura confiscării bărcii pneumatice şi a setcilor monofilament.
Poliţiştii vor continua cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere sau folosire la pescuit de către persoanele neautorizate a tipurilor de unelte de pescuit comercial.