Un echipaj de siguranță publică format din polițiști din cadrul Secției 3 Craiova aflați ieri în executarea serviciului de patrulare au observat, în cartierul Valea Roșie, un tânăr care avea un comportament suspect și care, la vederea polițiștilor, a încercat să se ascundă.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul unității de poliție, stabilind că este vorba despre un bărbat fără adăpost, de 38 de ani, din Craiova. Din investigațiile polițiștilor craioveni a rezultat faptul că bărbatul în noaptea de 30.11/01.12.2015, a distrus prin incendiere trei autoturisme parcate în cartierul craiovean Valea Roșie. Suspectul a fost reținut pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 ore.
Persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj, urmând ca astăzi să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.








































