22.8 C
Craiova
joi, 17 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalLiber pentru judecarea vicepreședintelui CJ Olt

Liber pentru judecarea vicepreședintelui CJ Olt

Instanța a hotărât că poate începe judecarea lui Marius Oprescu, vicepreşedintele CJ Olt
Instanța a hotărât că poate începe judecarea lui Marius Oprescu, vicepreşedintele CJ Olt

Judecătoria Slatina a hotărât ieri că poate începe judecarea dosarului în care Marius Oprescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, este acuzat că a provocat un accident de circulaţie mortal.
Vicele Marius Oprescu a fost implicat, în seara zilei de 3 octombrie 2013, într-un accident rutier pe DJ 677, în apropiere de oraşul Piatra-Olt. Poliţiştii au stabilit atunci că Oprescu, în timp ce conducea un autoturism Toyota, nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de o căruţă care circula în aceeaşi direcţie şi a lovit-o în partea din spate. De asemenea, oamenii legii au stabilit că şi căruţaşul, un bărbat de 34 de ani, din Piatra Olt, a avut partea sa de vină: căruţa condusă de el pe DJ 677 nu era semnalizată corespunzător. În urma accidentului, căruţaşul şi trei persoane care se aflau în căruţă, două femei de 24 şi 28 de ani şi un copil de 13 ani, au fost transportate la Spitalul Judeţean Slatina, însă numai căruţaşul a rămas internat. De asemenea, reprezentanţii IPJ Olt au mai explicat că Oprescu a refuzat să sufle în aparatul etilotest şi a cerut să fie dus la acelaşi spital pentru a i se recolta probe de sânge.
Ulterior, pe 22 octombrie 2013, căruţaşul rănit a decedat la Spitalul Judeţean Slatina, iar două zile mai târziu, procurorii din Slatina au precizat că Oprescu este cercetat pentru comiterea a cinci infracţiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, fals privind identitatea, sustragerea de la recoltarea de probe biologice şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Asta, pentru că exista suspiciunea că Oprescu, cu complicitatea unor angajați ai Spitalului de Urgență Slatina, a schimbat probele de sânge.
În final, dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care l-au trimis în judecată pe inculpat în decembrie 2014 numai pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.
Ieri, Judecătoria Slatina a dispus începerea judecării inculpatului, care ceruse restituirea dosarului procurorilor din Slatina. „Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Oprescu Marius. Se emite adresă către Inspectoratul de Poliţie al Județului Olt pentru a comunica fişa de cazier judiciar a inculpatului“, se arată în hotărârea instanței. Marius Oprescu poate contesta hotărârea de ieri a judecătorilor din Slatina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS