
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au hotărât să amendeze din nou firma care încearcă să asfalteze strada Bariera Vâlcii de mai bine de un an, Imob Infrastructură. Deși nu a mai turnat un petic de asfalt de ceva vreme, a „uitat“ să întrețină strada pentru ca șoferii să nu-și „rupă“ mașinile.
Firma a fost amendată prima oară de polițiști cu 2.047 de lei la sfârșitul lunii iunie, pentru că nu a semnalizat corespunzător lucrările, apoi a primit alte două amenzi în valoare totală de 6.300 de lei pentru că nu a respectat termenul din aviz pentru finalizarea lucrărilor, dar și pentru că muncitorii nu purtau veste reflectorizante.
Săptămâna aceasta, Biroul Rutier Craiova s-a întors pe strada Bariera Vâlcii, iar în urma verificărilor a hotărât să amendeze din nou firma cu 7.350 de lei pentru că nu a respectat condițiile din avizul poliției rutiere. Reprezentanții IPJ Dolj spun că, mai exact, firma a fost sancționată pentru că nu a întreținut drumul așa cum trebuie, motiv pentru care traficul rutier a fost dat peste cap. Vineri, primarul Craiovei a precizat pentru GdS că lucrările vor începe luni pe strada Bariera Vălcii.