14.7 C
Craiova
marți, 13 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalPrognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte

Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 19 octombrie – 1 noiembrie. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

În Oltenia, intervalul va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, atât la valorile maxime, ce vor fi, în medie regională, de 16…18 grade, dar şi a minimelor care se vor situa în jurul unei medii de 6…7 grade. Apoi, temperaturile vor scădea uşor şi treptat, astfel încât între 21 şi 25 octombrie se vor întregistra maxime diurne de 14…15 grade şi minime nocturne de 5-6
grade. În a doua săptămână de prognoză regimul termic se va menţine relativ constant, caracterizat fiind de valori apropiate de normele perioadei, respectiv temperaturi diurne de 12…13 grade şi minime nocturne de 4…5 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse va fi mai ridicată pe 19, 20 şi, posibil, 27 octombrie, iar în celelalte zile ale intervalului de prognoză numai izolat şi trecător va ploua slab sau va burniţa.

La munte, în primele zile vremea va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu maxime termice, în medie, de 8…10 grade şi minime de 3…5 grade. Dar ulterior vremea se va răci, iar regimul termic va deveni apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, caracterizat prin temperaturi diurne de 5…6 grade şi minime nocturne situate în jurul pragului de îngheţ, respectiv situate între -2 şi 0 grade. Se vor semnala precipitaţii, predominant ploi, în aproape fiecare zi a intervalului de prognoză, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse. Excepţie vor face zilele de 19 şi 20 octombrie, când ploile se
vor semnala pe arii extinse şi izolat se vor cumula cantităţi de apă mai importante.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS