11.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăSportLupătorii și judoka de la „Trișcu“, pe podium

Lupătorii și judoka de la „Trișcu“, pe podium

Judoka și luptătorii din Craiova au avut competiții oficiale weekend-ul trecut. Practicanții judoului au mers la Ploiești, unde au participat la Campionatul Național U18 (individual și pe echipe) și s-au întors cu patru medalii. La feminin, individual, două craiovence au urcat pe podiumul categoriei 52 de kilograme. Astfel, Cleonia Rîciu a devenit campioană națională, iar Theodora Bleaju a obținut medalie de bronz. Ambele sunt legitimate la CS Universitatea Craiova. La categoria 44 de kilograme Ruth Badea (LPS „Petrache Trișcu“ – CSM Craiova) a obținut titlul de vicecampioană națională. A patra medalie, una de bronz, a fost obținută de echipa feminină de la LPS „Petrache Trișcu“ – CS Universitatea Craiova, alcătuită din sportivele Ruth Badea, Tania Ene, Theodora Bleaju, Cleonia Rîciu, Andreea Vrejoiu, Alice Iliuță și Nicoleta Veghea. În întrecerea masculină pe echipe, LPS – CS Universitatea Craiova a ocupat locul cinci. Toți sportivii mai sus enumerați sunt antrenați de Mihai Voinea.
Luptătorii de la LPS „Petrache Trișcu“ au concurat la Băile Herculane, în cadrul etapei zonale a Campionatului Național rezervat copiilor 2. În urma rezultatelor înregistrate, au obținut calificarea la finala competiției, de la Târgu Mureș, următorii sportivi: Ana Maria Cristescu (antrenor Valentin Boboșca) – locul 1, Aurel Făină (antrenor Valentin Boboșca) – locul 1, Codruț Lăzărică (antrenor Valentin Boboșca) – locul 1, Ion Daniel (antrenor Aurel Cimpoeru) – locul 1, Ștefan Bara (antrenor Aurel Cimpoeru) – locul 2, Alisia Bara (antrenor Marius Cimpoeru) – locul 1, Alexandru Grecu (antrenor Marius Cimpoeru) – locul 2, Rebeca Băraga (antrenor Valentin Boboșca) – locul 2 și Eric Pungă (antrenor Aurel Cimpoeru) – locul 2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS