Vinzarea hainelor la mina a doua s-a dovedit o afacere de succes şi in apropierea Sărbătorilor. Craiovenii care nu au avut posibilităţi financiare să facă un cadou nou-nouţ celor apropiaţi au preferat să apeleze din nou la comercianţii de produse de mina a doua. Nici aceştia nu s-au lăsat insă mai prejos. Dacă la inceputul lunii noiembrie obiectele de acest gen puteau fi achiziţionate cu sume derizorii, in luna cadourilor, preţurile au sărit imediat cu 50.000 – 60.000 de lei pe bucată. Cum era de aşteptat, cumpărătorii, deşi se plingeau că trebuie să scoată mai mulţi bani de la „saltea“, erau mulţumiţi că nu trebuie să cheltuiască sute de mii pentru a dărui o mică atenţie. Păpuşile din pluş, genţile şi fularele au fost obiectele cu cel mai mare impact la craioveni.
„De citeva zile merge treaba strună. Iniţial am crezut că după Crăciun iar o să avem o perioadă proastă, in care abia scoatem banii pe chirie, dar nu a fost aşa. Tot mai mulţi craioveni sint interesaţi să dea 20 de mii de lei pentru un papiţoi, cind in oraş, la magazine, costă cel puţin o sută de mii. Am văzut chiar vinzători noi care pină acum nu erau aici. Nu e asta important, că doar sint clienţi pentru toată lumea“, a povestit un comerciant din tirgul Romaneşti.
Obiecte second hand nu au fost insă comercializate numai in „faimosul“ tirg. Cei care au dorit să scape mai repede de marfă şi să obţină un profit important au luat cu asalt şi restul pieţelor din oraş. Bineinţeles, aceştia nu au fost nevoiţi să achite nici o taxă pentru că nu ocupau un spaţiu comercial. In schimb, magazinele cu acest profil au afişat oferte cit mai imbietoare pentru a creşte vinzările zilnice.
„Am vrut să ii cumpăr şi eu nepoţelului un hanorac mai gros pentru Crăciun. Am fost prin tot oraşul şi sub 300 de mii nu am găsit. Aşa că m-am orientat spre second hand-uri. Cu 120 de mii, i-am luat unul de toată frumuseţea. Nu m-am dus pină in tirg că mi-a fost greu, ci l-am luat de la un magazin din Brazdă. Erau acolo de toate, pentru toate buzunarele“, a spus un craiovean.
Conform declaraţiilor angajaţilor Administraţiei Pieţelor şi Tirgurilor, in această perioadă s-a inregistrat un număr mai mare de cereri privind inchirierea spaţiilor destinate comercializării produselor second hand.
Craiovenii au preferat cadouri de mina a doua
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei