Fumul amagirilor

Am avut norocul sau nenorocul sa traiesc sub trei regimuri. De dupa razboi incoace mereu cu speranta ca va fi cindva mai bine. Iar speranta aceasta s-a dovedit un fum al amagirilor. Care s-a risipit mereu, precum fumul vechilor locomotive.

Am apucat sa cunosc putin, inainte de razboi, o Romanie adevarata. Niste relatii normale se stabilisera in mod natural, in timp, ceea ce a determinat si o oarecare prosperitate. Griul romanesc, cel mai bun din lume, si petrolul faceau ca leul sa fie o moneda puternica. Dar mai presus de orice, Romania era o mare putere culturala. Romani de-ai nostri au ilustrat cultura si arta multor tari fiind, unii, chiar deschizatori de drumuri.

Sesizind pericolul intelectualitatii romanesti, prima grija a comunistilor, dupa ce s-au consolidat la putere, a fost distrugerea fizica a elitelor intelectuale si profesionale. Cei putini, care au supravietuit inchisorilor, fie au cedat moral, fie au cedat fizic. Este cazul, de pilda, maiorului Garaiac (Ragaiac din „Rusoaica“) care a innebunit.

Curind s-a constientizat un alt pericol. Descendentii celor eliminati, crescuti in coordonatele valorilor morale si nationale autentice, educati, capabili, puteau inlocui pe cei disparuti. Si atunci a inceput a doua faza, si anume eliminarea lor din scoli si facultati. Concomitent s-au creat facultati muncitoresti sau de partid, care au fabricat semidoctii indoctrinati, care si azi ne mai infesteaza existenta. Dar a aparut o alta generatie de tineri, care manifestau aspiratii normale si pozitive si de aceea prezentau un pericol. Dar nu mai puteau fi exmatriculati din scoli si facultati, caci nu mai erau fii de chiaburi sau exploatatori. Si atunci s-a gasit o modalitate geniala de deturnare a inteligentelor, a constiintelor si de uniformizare a personalitatilor; „Cintarea Romaniei“ si, mai ales, cenaclul „Flacara“. Denaturarea istoriei, zeificarea conducatorilor iubiti si deturnarea valorilor morale autentice au fost scopurile urmarite. Si aceste scopuri au fost indeplinite cu succes.

Dupa evenimentele din decembrie ’89, noua generatie de tineri a sesizat imensa cacealma a asa-zisului sfirsit al comunismului. Si au reactionat puternic, dovedindu-si forta potentiala. Trebuia deci descurajati sau alungati. Si au fost chemati minerii. Si atunci ne miram de calitatea clasei noastre politice? Ne miram ca, dupa cum ni se arata la televizor, singurele valori contemporane par a fi Gigi Becali sau Mitica Dragomir?

Am scris aceste rinduri incitat de cele spuse de unul dintre cei doi candidati la presedintie ramasi in cursa. Spunea acesta ca este mai mult decit pacat ca la 15 ani de la Revolutie nu s-au gasit pentru presedintie doi candidati care sa fie rupti complet de trecut.

Si m-a mai incitat ceva, si anume incercarile de a explica de ce majoritatea virstnica a poporului a votat cum a votat. Nu spiritul mioritic, nu inclinatia spre fatalism, nu credinta in legenda mesterului Manole, potrivit careia mari realizari se pot obtine numai prin mari sacrificii si mari dureri sint adevarate motive. Ci politica de dezumanizare, de dezromanizare, de debusolare, care s-a practicat si se practica. Manipularea informatiei e una dintre metode. Dar cea mai eficace este mentinerea unui nivel de viata scazut, care-l face pe sarac dependent de putere si plin de recunostinta.

Ne amagim acum ca noile alegeri poate ne vor aduce si ceva bun. Cine stie? S-ar putea sa fie asa. Dar s-ar putea sa fie un fum al amagirilor. Care sa se duca pe apa simbetei.

Ca fumul vechilor locomotive…