
Octavian Gorun – vioară, Liviu Chisăr – pian/saxofon și Traian Badea – contrabas/chitară, instrumentiști ai Filarmonicii „Oltenia“ sau altfel spus formația „Kreativ“ au adus caravana muzicală, ateliere – concert în mijlocul preșcolarilor și școlarilor. Dacă la începutul săptămânii trecute, artiștii au făcut un popas muzical la Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica“, luni, 20 octombrie, s-au oprit la Grădinița „Petrache Poenaru“. În cadrul întrevederii intitulate sugestiv „Întâlnește-te cu instrumentele“, preșcolarii au avut posibilitatea de a experimenta muzica şi de afla informaţii fascinante despre muzică, muzicieni și instrumente muzicale, grație temei accesibile propuse: desenele animate.
„Ne propunem dezvoltarea unei personalități creative, inteligente și armonioase în rândul preșcolarilor prin promovare diverselor stiluri muzicale. Toate acestea le realizăm cu ajutorul metodelor nonformale și bineînțeles a muzicii. Am avut ca subiect muzica din desenele animate clasice, un subiect apropiat și drag lor. Vrem să-i ajutăm să descopere prin intermediul acestor ateliere concert frumusețea muzicii“, a precizat Nicoleta Mihai, profesor coordonator în cadrul proiectului „Caravana muzicală“.
Fondul muzical din cunoscutele desene animate „Cei trei purceluși“, „Pantera Roz“, „Albă ca Zăpada“, „Cartea junglei“ le-au înlesnit celor mici cunoașterea instrumentelor muzicale folosite în cadrul lecției. Și pentru că muzica i-a cucerit, spre finalul orei s-au alăturat orchestrei, completând prin bătaia unor bețe un fragmentul muzical interpretat de artiștii Filarmonicii. Caravana muzicală se va desfășura pe parcursul întregului an școlar și va cuprinde și alte ateliere concert, „Călătorie muzicală în jurul lumii“ și „Cui îi este frică de muzica clasică?“.