20.1 C
Craiova
marți, 5 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateGorjenii au preferat somnul prelungit, in locul votării

Gorjenii au preferat somnul prelungit, in locul votării

• La ora 9.00, prezenţa la urne in judeţul Gorj era de numai 3,33%, iar la ora 11.00 crescuse la 9,74% • Victor Ponta a votat la Secţia nr. 1 din Tirgu Jiu pe liste speciale, după care a mers la Mănăstirea Lainici să mediteze • In mai multe secţii de votare din Tirgu Jiu, partidele au avut atit observatori, cit şi delegaţi, care au inceput să se certe • Peste 200 de bătrini din Căminele din Suseni şi Dobriţa au votat la urna mobilă • La Secţia de votare nr. 13 din Tirgu Jiu, un cetăţean a incercat să voteze folosind o copie după cartea de identitate şi vechea carte de alegător • Romii din Scoarţa au preferat să vindă haine vechi, aminind votul pentru seară • Romii din Tirgu Jiu au intrat cite doi, trei in cabine • La Miluta, a fost un alegător de 100 de ani

In ciuda vremii frumoase, gorjenii nu s-au inghesuit la urne, preferind fie să doarmă, fie să desfăşoare alte activităţi. Ieri a fost inregistrat un adevărat record al prezenţei scăzute la urne in raport cu alegerile trecute. La ora 9.00, Biroul Electoral de Circumscripţie (BEC) nr. 20 Gorj a dat publicităţii cifrele cu prezenţa la vot, care era de numai 3,33%. In mediul urban, confom sondajului făcut de BEC la citeva secţii de votare din judeţ, votaseră 2,93% dintre alegători, iar in mediul rural 3,84%. In jurul orei 11.00, cifrele s-au menţinut scăzute. Prezenţa la vot a fost de numai 9,74%, sătenii fiind cu două procente peste orăşeni. La ora 14.00 s-a raportat o proporţie de 25,73%, iar membrii Biroului Electoral de Circumscripţie sperau ca situaţia să se imbunătăţească după ora 16.00. Cele mai mari procente au fost inregistrate in localităţile Urdari, Fărcăşeşti şi Budieni. Sondajul a fost realizat cu datele primite de la 45 de secţii de votare. In două dintre secţiile din Gorj au fost doi angajaţi ai Metro Media Transilvania, pentru un sondaj la ieşirea de la urne. In Gorj, au fost amenajate 310 secţii de votare pentru aproximativ 300.000 de alegători.

Urna mobilă şi listele speciale

La Secţia nr. 56 organizată in incinta Spitalului „Tudor Vladimirescu“ din Tirgu Jiu erau inscrişi pe liste 197 de bolnavi cu drept de vot. Pina la ora 11.00 au votat 109 dintre cei internaţi. Preşedinta secţiei de votare, Mirela Mihuţ, a precizat că au fost 14 cereri pentru urna mobilă, necesară bolnavilor netransportabili. Aceasta a mai fost folosită şi pentru cei 200 de internaţi ai Căminelor de bătrini de la Suseni şi Dobriţa. La Secţia nr. 1 din Tirgu Jiu, in jurul orei 10.30 au venit să voteze ministrul Victor Ponta şi o membră a echipei sale de campanie.

Candidatul PSD la Camera Deputaţilor a fost insoţit la secţie de Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, şi de subprefectul Marius Vlaicu. Victor Ponta a spus că aşteaptă ca Ion Călinoiu să il voteze, intrucit şi el l-a votat la alegerile locale. „Este un vot intre trecut şi viitor. Pentru un parlament mai curat, fără Mischii, iar prin acest cuvint mă refer la mai mulţi din partid. Am votat la Secţia nr. 1, pentru a vedea dacă Ion Călinoiu mă votează pe mine. Soţia mea, probabil, o să voteze cu opoziţia, să mă sancţioneze că nu sint la Bucureşti. O să merg la Mănăstirea Lainici. E duminică şi mergem la stareţ. Nu mai sintem in campanie. Nu sint ca Gigi Becali, să am o relaţie directă cu divinitatea, ci apelez la intermediari. O să fim pe primul loc, inaintea PRM cu zece procente, iar pe locul al treilea, Alianţa. Ei sint pe cale de dispariţie, trebuie să-i protejăm“, a declarat Ponta. Intrucit duminică şi-a sărbătorit ziua de naştere, Ion Călinoiu nu a mers la Lainici, ci la birou, unde a spus că este aşteptat de cei care voiau să ii spună „la mulţi ani“.

Dacă Ponta a mers să se reculeagă la Lainici, contracandidatul său de la Alianţă, Marcel Romanescu, s-a aflat pe teren, in zonele in care colegii săi semnalau nereguli. Foarte multe liste speciale au fost folosite in comuna Scoarţa, intr-una dintre secţii fiind necesară o suplimentare a acestora. Romii din Pişteştii din Deal, au mers la vot după-amiază, intrucit de dimineaţă s-au aflat la Tirgu Jiu, pentru a vinde haine vechi in tirgul de la marginea oraşului.

Alegător la 100 de ani

Iancu Duică, din localitatea gorjeană Miluta, comuna Borăscu, a fost cel mai in virstă gorjean care a votat. Printre alegătorii care au votat la Secţia nr. 157 s-a numărat şi pensionarul Iancu Duică, de 100 de ani, impliniţi cu aproximativ şase luni in urmă, in preziua alegerilor locale, pe 5 iunie. Moş Iancu a venit la vot insoţit de fiicele sale – Ioana Medragoniu, de 66 de ani, şi Maria Turcu, de 73 de ani. Acestea locuiesc in acelaşi sat cu bătrinul. Şi sora lui Iancu a votat, insă in localitatea vecină, Menţii din Dos, aflată la trei kilometri de Miluta. La Secţia de votare nr. 156 a fost prezentă la urne sora mai tinară a lui Iancu Duică, Elena Smen, de 96 de ani. Pina in 1961, Iancu Duică a fost funcţionar la Poşta din Filiaşi, după care a ieşit la pensie şi s-a ocupat cu agricultura. Intii la CAP, iar după 1990 in gospodăria proprie.

Cetăţeanul turmentat de la Bilteni

Sesizări in legătură cu nereguli petrecute in secţiile de votare au fost primite permanent de Biroul Electoral de Circumscripţie. Judecătorul Ion Duguleanu, din cadrul Biroul Electoral de Circumscripţie Gorj, a recomandat reprezentanţilor partidelor să işi retragă fie observatorii, fie delegaţii din secţii. Aceştia incepuseră să se certe, pentru a rămine in secţiile respective. Tot la Tirgu Jiu, la Secţia nr. 13, un cetăţean a venit să voteze cu o copie după cartea de identitate, după care a prezentat cartea de alegător. Mirela Ilie, preşedinta Secţiei nr. 13 a spus că cetăţeanul dorea cu orice preţ să voteze, insă a fost dat afară. La secţia amenajată in Şcoala nr. 5, un reprezentant al romilor stătea in apropierea secţiei şi işi indemna confraţii să voteze cu PSD. Atit la Şcoala nr. 5, cit şi la Şcoala nr. 6 din Tirgu Jiu, au fost cite doi, trei alegători in cabine. In preziua alegerilor, in mai multe zone din oraş au fost imprăştiate afişe electorale. In localitatea Bilteni, poliţia a amendat cu trei milioane de lei un cetăţean care se afla in stare de ebrietate şi care făcea scandal in apropierea unei secţii de votare. Alegătorul a fost indepărtat de poliţişti de lingă clădirea in care era amenajată secţia de votare. La Scoarţa, un localnic s-a postat pe scările secţiei de votare din căminul cultural. Poliţia a intervenit şi l-a indepărtat pe cetăţean. La Tirgu Jiu, in cadrul Secţiei nr. 1, un membru al echipei lui Victor Ponta a filmat in interiorul cabinei de vot, in timp ce o reprezentantă a Uniunii vota.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS