27.6 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Masă rotundă cu tema "Reintegrarea socială a foştilor deţinuţi, calea către o comunitate mai sigură"

Craiova: Masă rotundă cu tema „Reintegrarea socială a foştilor deţinuţi, calea către o comunitate mai sigură”

În aula Facultății de Drept și Științe Administrative din Craiova va avea loc luni, de la ora 10.00, o masă rotundă cu tema „Reintegrarea socială a foştilor deţinuţi, calea către o comunitate mai sigură”.
Activitatea organizată de Penitenciarul de Minori și Tineri Craiova face parte din campania naţională de sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica reintegrării sociale a deţinuţilor şi are ca scop conştientizarea publicului larg privind importanța reintegrării sociale a foştilor deţinuţi, ca premisă esenţială în creşterea gradului de siguranţă comunitară.
Obiectivul general al campaniei este acela de creştere a oportunităţilor oferite de comunitate pentru reintegrarea socială a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate.
Manifestarea se adresează, în egală măsură, reprezentanţilor societăţii civile, organizaţiilor guvernamentale şi nonguvernamentale, manageri ai firmelor locale.
Cu această ocazie, pe lângă prezentarea aspectelor problematice cu care se confruntă persoanele private de libertate după liberare, vor fi prezentate principalele activităţi desfăşurate cu persoanele aflate în detenţie și vor fi inițiate dezbateri privind importanța reintegrării foștilor deținuți  plecând de la prezentări video ale unor situații și stări în care se află persoanele private de libertate .
La finalul dezbaterilor, grupul „Speranțe” va prezenta un program artistic pregătit în cadrul activităților vocaționale desfășurate în penitenciar.
Pentru succesul componentei de reintegrare socială este necesar ca demersurile iniţiate de sistemul penitenciar (prin intervenţiile realizate cu persoanele custodiate în perioada executării pedepsei) să beneficieze de suportul şi concursul comunităţilor locale, în dubla lor calitate: de parteneri ai serviciului penitenciar şi de beneficiari ai întregului proces de reinserţie socială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS