Licitatia organizata ieri pentru ocuparea celor opt spatii ramase libere in Piata Centrala din Craiova a avut un rezultat dezastruos, deoarece pretul pentru un metru patrat s-a ridicat de aceasta data la valoarea de 1.700.000 de lei. Reprezentantii primariei care au facut parte din comisia pentru organizarea licitatiei au ramas surprinsi, mai ales ca o parte dintre cei care s-au prezentat erau chiar cei care in urma cu citeva luni licitasera spatiile cu 1.500.000 de lei pe metrul patrat. Acestia refuzasera atunci sa incheie contractul cu Administratia Pietelor si Tirgurilor, motivind ca nu isi pot permite achitarea unei sume „astronomice“ pentru un spatiu comercial. Nici ieri insa acestia nu s-au invatat minte si, incercind sa incurce desfasurarea licitatiei, au marit din nou pretul. Pentru cele opt spatii din Piata Centrala si unul din Piata Chiriac, s-au inscris 40 de agenti economici. Cu exceptia unui spatiu, care a fost solicitat de un singur comerciant, pentru restul, concurenta a fost acerba.
„Conform calculelor noastre, un comerciant ar trebui sa plateasca aproximativ 27 de milioane de lei pe luna. Suma este aberanta si nu poate fi platita. Cel mai probabil, luni se va intruni din nou comisia care a organizat licitatia, pentru a adopta o noua hotarire. Mai mult ca sigur, nu se va organiza o noua licitatie. Probabil ca vor fi desemnate cistigatoare persoanele care au oferit un pret acceptabil. Cei care au licitat 1.700.000 de lei pe metrul patrat nici macar nu reprezentau firme cu experienta, cele mai multe fiind nou infiintate“, a precizat viceprimarul Sorin Iordache.
Dupa ce se va face o analiza a actiunii de ieri, reprezentantii primariei vor consulta si legea pentru a vedea ce solutii sint stipulate in acest caz. Cistigatorii vor fi desemnati, probabil, saptamina viitoare, dintre agentii economici experimentati, care pot plati chiria catre Administratia Pietelor si Tirgurilor.
Spatiile din Piata Centrala – licitate din nou la preturi exagerate
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei