34.5 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSummitul NATO continuă, azi, la Newport, cu o nouă rundă de discuţii

Summitul NATO continuă, azi, la Newport, cu o nouă rundă de discuţii

Summitul NATO de la Newport, în Marea Britanie, va continua azi cu o nouă rundă de discuţii, evenimentul reunind peste 60 de lideri şi 4.000 de delegaţi pe fondul unor măsuri de securitate stricte, transmite Mediafax.

Evenimentele din cursul acestei zile  vor începe cu o paradă aeriană de avioane militare, la care vor participa nouă ţări. Avioanele vor survola Golful Cardiff începând cu ora locală 08.30 (10.30 ora României), timp de 15 minute, relatează BBC News Online.

Ucraina, Afganistanul şi viitorul alianţei NATO sunt principalele subiecte ale agendei politicienilor şi diplomaţilor participanţi la summit.

Liderii au criticat, ieri, Rusia pentru influenţa sa „destabilizatoare” asupra crizei din estul Ucrainei. Ulterior, în cursul unei recepţii găzduite de prinţul Charles, preşedintele american Barack Obama le-a spus gazdelor că va încuraja cetăţenii americani să viziteze Ţara Galilor, lăudând „extraordinara frumuseţe, oamenii minunaţi şi ospitalitatea grozavă” a acesteia.

Prima zi a summitului s-a încheiat cu un dineu de lucru la Castelul Cardiff.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS