La virsta cind abia invatase sa spuna primele cuvinte, sa faca primii pasi, viata Marianei s-a oprit brusc… la un scaun cu rotile. Impactul pe care paralizia copilului l-a avut asupra familiei a fost dur: tatal Marianei a plecat fara sa spuna un cuvint, fara sa priveasca macar o data in urma: „A plecat in lume“, spune mama copilei cu lacrimi in ochi. „Probabil ca nu a suportat socul“…
Daca te plimbi pe strada Unirii, este imposibil sa nu o vezi in scaunul cu rotile, impins de mama ei dintr-un loc in altul. Chipul palid cu ochii plini de viata, nu are cum sa nu te impresioneze cind treci pe linga el. Mariana Cantir are zece ani si este din Chisinau. Cind abia implinise doi ani, mama ei a dus-o la spital sa-i faca un vaccin. Din nefericire, acesta a fost momentul care i-a schimbat viata. Greutatile au inceput insa abia doi ani mai tirziu, cind fetita plina de viata s-a transformat intr-o papusa care nu mai putea sa se deplaseze nici macar un pas. Din cauza unui simplu vaccin care i-a afectat functiile locomotorii, Mariana este acum condamnata sa-si petreaca restul zilelor intr-un scaun cu rotile. De aproape cinci ani mama si fetita ar putea sa spuna ca acasa este la spital, pentru ca majoritatea timpului acolo si-l petrec. Mariana a fost diagnosticata cu distrofie musculara si singura ei sansa de a merge din nou este sa faca o operatie in Germania. Usor de zis, greu de facut, tinind cont de faptul ca suma de care are nevoie copila este de citeva mii de euro. Familia nu are de unde sa obtina acesti bani, pentru ca posibilitatile lor financiare sint prea mici.
Tatal a parasit-o imediat ce a aflat diagnosticul
Victoria Cantir, mama Marianei, nu mai lucreaza de citiva ani, de cind fetita s-a imbolnavit. Cele doua stau cu parintii Victoriei, pentru ca nu mai au casa de citiva ani. Sotul victoriei a parasit-o imediat ce fetita a ramas imobilizata in caruciorul cu rotile, pentru ca „nu a putut face fata greutatilor“: „De cind Maria s-a imbolnavit, nu am mai putut sa lucrez pentru ca trebuie sa stau in permanenta cu ea. Nu are cine sa ma ajute sa o ingrijesc pentru ca sot nu mai am, iar parintii mei nu au nici o posibilitate. Cind a aflat diagnosticul copilului, tatal ei a facut un soc si nu a putut sa suporte situatia. A plecat pur si simplu intr-o zi si nu s-a mai intors. Nu stiu nimic de el, nu a mai dat niciodata vreun semn de viata. De atunci eu o ingrijesc singura pe Maria. Stam la parintii mei pentru ca nu mai avem casa. Aveam o garsoniera, dar a trebuit sa o vind cind am ramas fara bani. De citiva ani stam prin spitale in speranta ca prin gimnastica medicala, tratamente si recuperare, copilul meu isi va reveni. Acum mai avem o speranta, operatia la tendoane pe care poate sa o faca numai in strainatate. Costa citeva mii de euro si eu nu am de unde sa iau acesti bani. Am decis sa plec cu ea, asa in carut cum este, prin tara sa stringem bani. Este greu, dar pentru ca Maria sa mearga din nou as face orice. Nu imi este rusine ca trebuie sa cersesc, atita timp cit o fac pentru sanatatea ei“, a povestit Victoria cu ochii plini de lacrimi.
Victoria a reusit sa stringa aproximativ un sfert din suma necesara operatiei. Venirea iernii o ingrozeste insa, pentru ca nu vor mai putea sa stea pe strada si vor fi nevoite sa se intoarca in Moldova. Femeia spune ca acolo oamenii sint mai saraci si le va fi greu sa mai stringa vreun ban pina la primavara, cind vor pleca din nou prin tara. In Craiova vor mai sta aproximativ doua saptamini, pentru ca oamenii sint mai generosi decit in alte parti ale tarii. Cei care ajuta cu o suma cit de mica pe mogildeata care sta in scaunul cu rotile, acoperita cu un pled peste picioare si cu un carton in mina, pe care este scris mesajul umanitar, sint persoane simple care inteleg necazul acestor suflete. De multe ori au fost nevoite sa plece din locul unde se asezasera la primele ore ale diminetii pentru ca politia nu le mai permitea sa stea acolo.
Ziua de nastere, sarbatorita in scaun cu rotile
Luna aceasta, Mariana va implini zece ani, pe care ii va sarbatori doar cu mama si bunicii. Prieteni nu prea are, pentru ca sta mai tot timpul prin spital, prin diferite orase ale tarii sau in casa. Este o fire timida si are deficiente si in vorbire, dar asta nu o impiedica sa isi doreasca lucruri pe care orice copil la virsta ei le viseaza. In primul rind, ar vrea sa mearga la scoala, sa invete sa scrie si sa citeasca. „Sufera foarte mult ca nu poate sa mearga si ea la scoala. Fac eu pe profesorul din cind in cind citeva ore pe saptamina, dar nu pot suplini activitatea unui dascal adevarat. A invatat alfabetul si poate sa citeasca pe litere, dar ii este greu. Cel mai mult ii place sa-i citesc povesti si rugaciuni. Tot ce ne-a mai ramas este speranta in Dumnezeu si gindul ca intr-o zi voi stringe toata suma de care avem nevoie“, a incheiat mama fetitei.
