29 C
Craiova
marți, 22 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljO firma din Dolj a prejudiciat bugetul cu 15 miliarde de lei

O firma din Dolj a prejudiciat bugetul cu 15 miliarde de lei

O societate comerciala din Dolj a prejudiciat bugetul de stat cu aproape 15 miliarde de lei prin neinregistrarea in contabilitate a impozitului pe profit si a taxei pe valoarea adaugata aferente. Intreaga afacere a fost descoperita de inspectorii financiar-fiscali, dupa cum reiese dintr-un comunicat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Totul a inceput in momentul in care Gogoase Aurelian Mica a infiintat firma SC Alginia Prod Serv SRL Dolj, la care era asociat unic. Societatea, al carei obiect de activitate il constituiau lucrarile de instalatii sanitare si de incalzire centrala, a fost vinduta de Gogoase Aurelian Mica, acesta cedindu-i partile sociale detinute lui Costea Marinela Cristina in februarie 2004. O data cu derularea tranzactiei, noii proprietari au decis sa schimbe sediul social al societatii.

Facturi de zeci de miliarde de lei – neinregistrate in contabilitate

Conform comunicatului ANAF, noua asociata a reusit in numai doua luni sa pagubeasca bugetul de stat cu aproape 15 miliarde de lei. Astfel, in lunile februarie si martie, Costea Marinela a emis 146 de facturi fiscale de vinzare catre SC Butmar SRL Giurgiu in valoare totala de peste 38 de miliarde de lei. Pe linga acestea, noua asociata a emis alte trei facturi fiscale si catre SC Comcereal SA Alexandria, in valoare de 1,3 miliarde de lei. Trebuie mentionat faptul ca societatea din Giurgiu apare in multe tranzactii de vinzare-cumparare cercetate de catre Directia Generala a Finantelor Publice Dolj, care a refuzat in anumite situatii cererile de rambursare a TVA, decizie luata si in urma solicitarilor de verificare venite din partea fiscului din Giurgiu. Traseul este simplu. Societatea din Dolj a primit bani pentru serviciile prestate celor doua firme si era obligata sa returneze statului cota de TVA incasata. La rindul lor, cele doua firme puteau cere fiscului sa le returneze cota TVA achitata. Numai ca SC ALGINIA PROD SERV SRL „a uitat“ sa inregistreze in evidentele contabile respectivele tranzactii, aspect evidentiat si de faptul ca in cursul anului 2004 societatea nu a depus la organul fiscal teritorial deconturile de TVA sau declaratiile privind obligatiile de plata fata de bugetul de stat. Colac peste pupaza, asociatul unic a disparut de la adresa de domiciliu, sustragindu-se astfel de la efectuarea anchetei fiscale, dupa cum se arata in comunicatul ANAF. Pentru ca ambii asociati sa raspunda pentru faptele savirsite, agentia a sesizat institutiile de cercetare penala pentru continuarea investigatiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS