În fiecare an, la 17 iunie, este marcată în întreaga lume Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei (World Day to Combat Desertification), informează agerpres.ro.
Scopul acestei zile este de a sublinia necesitatea stopării sau încetinirii procesului de deșertificare și conștientizarea efectelor secetei. 17 iunie reprezintă o ocazie pentru a reliefa existența soluțiilor care pot fi implementate adecvat, cu participarea comunității și prin cooperarea tuturor părților implicate.
Sloganul campaniei din 2014 este „Pământul aparține viitorului: lasă clima să o dovedească!”. El evidențiază beneficiile politicilor de gestionare a terenurilor durabile, având în vedere cerințele de adaptare la schimbările climatice.
Obiectivele campaniei din 2014 sunt: creșterea atenției acordate terenurilor și solurilor în adaptarea la schimbările climatice, implementarea suportului pentru gestionarea durabilă a terenurilor. În condițiile actuale caracterizate de schimbările climatice este necesar să înțelegem importanța pământului și a solului și să le includem în sistemul politicilor pentru protecție alimentară.
Campania 2014 a Zilei mondiale pentru combaterea deșertificării și a secetei a început pe continentul african odată cu marcarea — Zilei Wangari Maathai — la 3 martie 2014, în Lesotho. Țara gazdă a acestui eveniment la nivel continental se alege pe baza de rotație între cele cinci sub-regiuni. Lesotho este o țară de 2 milioane de oameni, în care doar 8% din teren este foarte productiv. Restul reprezintă un platou muntos, din care aproape 70% sunt pășuni cu soluri subțiri și fragile a căror productivitate este amenințată de pășunatul excesiv.
La nivel mondial, manifestările dedicate acestei zile includ diverse expoziții, prezentări video și infografice și anunțarea câștigătorului concursului ”Land for Life Award”.
Pentru prima dată Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei a fost marcată cu ocazia împlinirii unui an de la semnarea, la 17 iunie 1994, la Paris, a Convenției internaționale privind lupta împotriva deșertificării. În 1994, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat, prin Rezoluția 49/115, data de 17 iunie ca fiind Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei.

