Societatea Polaris M Holding a început construcția a încă 20 de platforme subterane ȋn mai multe cartiere din Târgu Jiu, iar in cel mult 2 săptămâni, unele vor deveni şi funcționale, informează radioaccent.ro.
În total, ȋn Târgu Jiu vor exista 60 de platforme subterane, iar investiția se ridică la aproximativ 700.000 de euro. Avantajul acestora este legat de faptul că accesul animalelor şi al oamenilor străzii la gunoi este eliminat.
În jurul europubelelor nu vor mai exista deşeuri împrăştiate pentru că sunt etanşate într-un spaţiu cu o adâncime de 1,80 metri, containerele fiind ridicate la suprafaţă cu ajutorul unui sistem hidraulic. De menționat, că aceste investiții nu vor mări prețul pe care îl plătesc cetățenii lunar către serviciul de salubrizare.