Campanie electorala „pe stil nou“

Campania electorala de pe malurile Dambovitei – raul emblematic pentru partea orientala din noi – lasa impresia ca se va desfasura pana la capat asa cum incepuse. Fara prea multe note originale si fara mari surprize. Pana si scandalurile care colorau plictiseala intrau, cumva, in tipicul cunoscut, la fel ca accentele de balci, fuga de problemele reale ale Romaniei si, bineinteles, utilizarea la maximum a celor patru tipuri de minciuna, din recuzita politicienilor: minciuna prin promisiune, minciuna prin omisiune, minciuna prin distorsiune si minciuna prin diversiune. Totul devenise previzibil sau, cel putin, parea, nimeni nu se astepta la ceva spectaculos, iar membrii staff-urilor de campanie isi beau cafeaua multumiti ca-si pusesera la punct planurile de bataie. Abandonarea cursei prezidentiale de catre Theodor Stolojan – adevarata lovitura de teatru, desi unii se lauda acum ca au asteptat-o -, a tulburat, insa, brusc apele. Si le-a umflat, incat campania electorala a iesit din matca obisnuita. Practic, am putea vorbi acum de o campanie electorala „pe stil nou“.

Efectul imediat a fost ca, de la o zi la alta, spectacolul cursei prezidentiale a trecut el pe primul plan, eclipsand alegerile parlamentare. In ultimele zile, abia s-a mai vorbit despre lupta din culise in jurul listelor de candidati. Toata lumea se intreaba cum va arata confruntarea dintre Nastase si Basescu. Si prevad ca va fi asteptat cu sufletul la gura „show“-ul primei confruntari la televizor dintre cei doi principali competitori din cursa pentru Cotroceni. Cu discursul lui riguros si onest, dar poate prea sobru, prea uscat pentru gusturile romanilor, Stolojan era un partener de dialog, relativ, comod, in sensul ca putea fi „ghicit“ dinainte. Si nu-i crea, cred, griji lui Nastase, care-si putea dezvolta linistit teoriile potrivit carora coruptie exista pretutindeni, nu numai la noi, iar cele doua milioane de romani care au plecat sa-si caute un rost, temporar sau de perspectiva, prin straini ar trebui socotite aproape un „succes“, de vreme ce asigura, prin banii trimisi acasa, o infuzie valutara. Basescu, insa, e un adversar imprevizibil, fiind slobod la gura, agresiv si cu resurse de demagogie populista mai mari. Daca adaugam la asta si aplombul cu care Basescu pretinde, convins sau doar lipsit de modestie, ca „nu va exista al doilea tur de scrutin“, si sloganul sau ca vrea sa fie un presedinte „jucator“, nu un presedinte „spectator“ (aluzie clara la Iliescu), ceea ce cam contrazice Constitutia, dar poate fi pe placul celor care vor fapte, nu principii, presupun ca pot banui ce febra au acum sfetnicii lui Nastase. Ei intorc pe toate fetele, probabil, la aceasta ora, retetele posibile pentru a neutraliza capcanele din limbajul si pragmatismul lui Basescu.

Dar mai exista un efect, posibil, al acestei campanii „pe stil nou“. Un efect de care nu prea se vorbeste, pentru ca tine de perspectiva si, pe deasupra, depinde de rezultatul alegerilor. Pana la scrutin, nu va exista, probabil, nici o fisura in Alianta D.A. Dar dupa? Nu e un secret ca nu toti liberalii au fost incintati de alianta cu PD si ca Stolojan a tras o prelata peste luptele interne din PNL. Deocamdata, apropierea alegerilor impune „unitate“, iar daca Alianta va obtine la urne sansa de a guverna, „unitatea“ va rezista in continuare. Dar daca Traian Basescu nu va ajunge la Cotroceni, si nici nu va putea veni la Palatul Victoria un liberal, ce se va intampla? Nu m-ar mira ca grupul din PNL care n-a privit din capul locului cu ochi buni alianta cu PD sa vrea, atunci, sa se apropie, din interese de afaceri, de PSD. Si ce-ar ramane din „dreapta“ romaneasca, nici astazi prea clara?