Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) va desemna pina la sfirsitul acestei luni consultantul care se va ocupa de privatizarea Complexului Energetic Craiova.
Seful strategiei de privatizare din cadrul complexului, Sorin Alecu, a declarat pentru GdS ca in prezent autoritatile studiaza ofertele tehnice si financiare depuse de cele sase consortii care s-au inscris in cursa pentru acordarea de consultanta.
Privatizarea efectiva a complexului va avea loc cel mai probabil in 2005, deoarece consultantul trebuie mai intii sa propuna mai multe metode de privatizare, urmind ca guvernul sa stabileasca printr-un act normativ solutia aleasa.
„Chiar daca analizele sint gata, investitorul vine cind vrea el. Noi trebuie insa sa parcurgem toate etapele pentru a fi gata atunci cind se publica anuntul de scoatere la licitatie. Pentru Complexul Energetic Craiova, cea mai buna metoda de privatizare ar fi aportul de capital strain prin majorarea capitalului social, dar decizia apartine autoritatilor“, a precizat Sorin Alecu.
Sase consortii dau batalia finala
In privinta desemnarii consultantului, OPSPI are de ales intre sase consortii. Este vorba despre BNP Paribas-Central Europe Trust Company, CA-IB Romania si CA-IB Corporate Finance Beratungs, Deloitte&Touche Central Europe Limited si Fondul Romano-American pentru Investitii, Fieldstone Private Capital Group si Catalyst Partners, KPMG Romania, Polonia si Romcapital Invest, precum si Raiffeisen Investement si Bostina si Asociatii. Principalele criterii luate in calcul de OPSPI au fost experienta de consultanti coordonatori in privatizarea companiilor de stat, cu o cifra de afaceri de minimum 50 de milioane de dolari, precum si colaborarea cu agenti economici cu profil de activitate asemanator cu cel al Complexului Energetic.