Divizia B, seria a II-a, etapa 1
CS Otopeni – Pandurii 0-0
• Stadion: „Otopeni“, spectatori: 1.500.
CS Otopeni: Dumitru – Batrinu, Dita (’46, T. Dumitru), Ardeleanu, Vladescu, Grigoras (’73, Cristescu), Hidisan, Celpan, Margarit, Pana, Bunica (’65, Stoian). Antrenor: M. Pana.
Pandurii: T. Lung – C. Popescu, Radoi, Bogoi, Trofin, Popete (’71, Negut), Scarlat (’90, Lapadat), Bertea, Ursu, Stefan (’80, M. Nicolae), Vintilescu. Antrenor: E. Sandoi.
• Au arbitrat: D. Radu – Ad. Midisan, Gh. Negoita.
• Celelalte rezultate: Rapid II – Dacia Mioveni 2-1, FC Sibiu – Juventus Bucuresti 4-0, Oltul Slatina – Rulmentul Alexandria 1-1, Petrolul Ploiesti – Unirea Urziceni 5-1, Inter Gaz – Dinamo II 1-1.
• Etapa viitoare (28 august): Dacia Mioveni – CS Otopeni, Juventus – Rapid II, Inter Pitesti – FC Sibiu, Rulmentul – FC Caracal, Unirea Urziceni – Oltul Slatina, Dinamo II – Petrolul, Building – Inter Gaz, Pandurii – Minerul Motru.
Echipa Pandurii Tirgu Jiu a debutat neconvingator, obtinind doar un rezultat de egalitate pe terenul nou promovatei CS Otopeni. Pe o caldura sufocanta, „actorii“ au evoluat prudent, incercind sa evite un eventual esec si multumindu-se cu jumatatile de masura. Ocaziile la ambele porti au fost putine, jucatorii incercind sa-i surprinda pe portari cu suturi de la distanta.
Sandoi a schimbat sistemul de joc, preferind un 4-4-2, inedit pentru fotbalistii gorjeni, in locul celui vechi, 3-5-2, folosit pe parcursul campionatului trecut. „Victima“ schimbarii sistemului de joc a fost Popete, care nu si-a gasit locul in echipa, sfirsind prin a fi inlocuit cu Negut. Apararea a fost punctul forte al echipei gorjene, in timp ce atacul a suferit, Vintilescu si Stefan pierzindu-se in padurea de aparatori adversi. Liantul de la mijlocul terenului a lipsit in faza ofensiva, jucatorii din compartimentul median fiind preocupati mai mult de inchiderea culoarelor catre propria poarta, constructia fiind suplinita cu pase lungi.
Gazdele au inceput mai bine meciul si au dominat steril, dar ocaziile mai periculoase au venit la poarta lor. C. Popescu si Popete au irosit ocazia desprinderii, ultimul dintr-o pozitie foarte buna, cind a ratat lovitura de cap din centrarea lui Scarlat. Pe finalul primei parti, Pana l-a intins pe Tibi Lung, care a respins in corner sutul bun al ilfoveanului. Si in partea secunda gazdele s-au aflat la cirma jocului, dar si-au pierdut pe final suflul, oferindu-i lui Scarlat sansa sa debuteze cu gol la Pandurii. Acesta a patruns pe stinga, a intors doi aparatori adversi, dar „scarita“ pe care scria gol s-a lovit de mina providentiala a „veteranului“ din poarta gazdelor, Dumitru. Sandoi a mizat pe experienta lui M. Nicolae in ultimele zece minute, insa acesta s-a dovedit departe de valoarea aratata in Divizia A. Pe final elevii lui Pana puteau sa dea lovitura pe un contraatac, insa Cristescu a sutat de la marginea careului pe linga poarta.
Echipa Pandurii a acumulat un punct la Otopeni, valoarea acestuia trebuind judecata dupa ce contracandidatele gorjenilor la promovare vor evolua si ele pe terenul subdimensionat de linga Aeroportul „Henri Coanda“.

