Știri de ultima orăActualitateFostul sef al APAPS Oltenia, inscaunat director al Parcului Industrial Craiova

Fostul sef al APAPS Oltenia, inscaunat director al Parcului Industrial Craiova

Sedinta extraordinara de la sfirsitul saptaminii trecute a Consiliului Judetean (CJ) Dolj a lamurit si necunoscuta conducerii controversatului Parc Industrial Craiova, prin care autoritatile locale spera sa rezolve o parte din problema investitorilor si a locurilor de munca ale craiovenilor. Dupa ce, cu chiu, cu vai, noua societate a fost infiintata, punctul „1a“ de pe ordinea de zi a sedintei extraordinare a CJ a dus la un adevarat razboi ideatic intre consilieri.

Consilierii opozitiei, iarasi nemultumiti

Punctul cu pricina se referea la criteriile de numire a directorului general al societatii nou create: diploma de licenta in domeniul tehnic sau economic, flexibilitate, capacitate de analiza si sinteza, experienta in domeniul managementului conducerii- minimum zece ani (in timpul sedintei s-a votat reducerea acestei perioade la cinci ani – n.r.), abilitati in utilizarea calculatorului, capacitate de lucru in echipa si cunoasterea unei limbi straine de circulatie internationala. Marin Nicoli, fostul sef al APAPS Oltenia, a fost singurul propus pentru a ocupa functia de director, fapt care a stirnit nemultumirea consilierilor opozitiei DA. „Criteriile astea duc spre cineva. De ce se evita concursul? Mai bine spuneti-ne de pe acum cine va fi director“, a spus consilierul PD Gelu Visan, inainte de anuntarea propunerii. „In conditiile acestea, riscam sa patim ce am patit cu velodromul. Ati spus ca avem nevoie de unul, dar nu foloseste la nimic“, a continuat acesta. Si colegul sau de la PNL, consilierul Horatiu Buzatu, a ironizat decizia: „Macar soferul, instalatorul si electricianul sa-i angajati prin concurs!“. Interesant este ca ideea organizarii unui concurs a fost imbratisata si de unii reprezentanti ai conducerii.

Directorul Nicoli, corigent la engleza

In ciuda opozitiei Aliantei DA, hotarirea a trecut, Marin Nicoli de la PSD fiind ales director general, si au continuat numirile expertilor contabili si stabilirea salariilor. 20 de milioane este salariul pe care il va incasa directorul general, la care se va adauga 20% (indemnizatia de conducere) si sporul de vechime. Ceilalti membri din Consiliul de Administratie si cenzorii vor fi remunerati cu 20%, respectiv 15% din salariul directorului general, a anuntat presedintele CJ Dolj. Spre amuzamentul tuturor, si probabil pentru a-si motiva alegerea, Ion Prioteasa i-a cerut colegului sau de la PSD sa transmita tuturor intr-o limba de circulatie internationala ce spera sa realizeze in noua pozitie.

Usor incurcat, Nicoli a tinut un discurs cu greu inteles de audienta, intr-o engleza destul de stilcita.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS