În urmă cu puţin timp poliţiştii Serviciului Rutier Dolj şi cei din cadrul Poliţiei municipiului Calafat, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, au aplicat trei sancţiuni contravenţionale administratorului drumului public pentru modul în care au acţionat pe DN 65, DN 56 A şi DN 65 C.
Valoarea sancţiunilor contravenţionale se ridică la suma de 5355 de lei, acestea fiind aplicate pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare.
Pentru o călătorie în siguranţă poliţiştii recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie, să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteo-rutiere şi să aibe în vedere următoarele:
– Informarea asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.
– Dotarea autovehiculelor cu anvelope pentru sezonul rece
– Evitarea acţionării bruşte a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.
– Mai ales în această perioadă recomandăm conducătorilor auto să nu parcheze pe partea carosabilă, astfel încât să dea posibilitatea utilajelor de deszăpezire să funcţioneze în condiţii normale;
– Echiparea autoturismului cu lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri.
– Asigurarea unei rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.
– Utizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.
– Păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă.
– Respectarea indicaţiilor agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.
Dolj: Sancţiuni aplicate de poliţişti pentru neîntreţinerea drumului public
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei