Știri de ultima orăMagazinUn bărbat deghizat în poştaş a jefuit un oficiu poştal din Roma

Un bărbat deghizat în poştaş a jefuit un oficiu poştal din Roma

Un bărbat deghizat în poştaş a jefuit un oficiu poştal din capitala Italiei, Roma, în plină zi, cu ajutorul unui pistol semiautomat.

Hoţul calm, hotărât și extrem de rapid, a intrat în oficiul poştal în jurul prânzului, deghizat în poștaș. Bărbatul a sărit cu nonșalanță peste bariera care separa ghișeele de zona destinată publicului, apoi a scos un pistol semiautomat, l-a îndreptat spre angajați și a luat banii dintr-unul dintre sertare, îndesând aproximativ 800 de euro într-un rucsac.

Apoi a ieșit și s-a făcut nevăzut pe scuterul cu care sosise. După câteva minute, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție. Agenții au efectuat căutări în zonă, însă fără succes.

Poliția a obținut înregistrări de la camerele de supraveghere interne și externe ale oficiului poștal, în căutarea unor indicii pentru identificarea autorului.

Hoţul purta o cască și o mască anti-Covid pentru a-și ascunde identitatea. De asemenea, purta mănuși de latex pentru a evita lăsarea amprentelor. Aceste măsuri de precauție sugerează că este un recidivist.

Citește și: 140 de copaci, smulși cu lanțurile pentru a obține avize de tăiere. Autorii mințeau că i-a doborât furtuna

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS