11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn tinar a petrecut 16 ore la peste 850 de metri altitudine

Un tinar a petrecut 16 ore la peste 850 de metri altitudine

Un tinar din Drobeta Turnu Severin a trait clipe de cosmar dupa ce a petrecut 16 ore la peste 850 de metri altitudine, in Masivul Domogled, din statiunea Baile Herculane, agatat de creanga unui copac. Tinarul ranit se afla intr-o zona greu accesibila chiar si salvamontistilor, carora le-a fost dificil sa-l localizeze, pentru ca prietenii lui uitasera sa marcheze locul. Din fericire, salvamontistii au reusit sa-l salveze, iar tinarul a fost transportat la Spitalul Judetean Drobeta Turnu Severin, unde a fost supus unei interventii chirurgicale.

Cosmin Mosteoru a plecat duminica in statiunea Baile Herculane, insotit de doi prieteni. Cei trei alpinisti amatori intentionau sa escaladeze Masivul Domogled, dar s-au abatut de la traseu si au intrat intr-o zona periculoasa. Cosmin nu a fixat bine pilonul care ii sustinea coarda de catarare si a cazut in gol de la peste 900 de metri, oprindu-se in ramura unui copac, la 850 de metri altitudine. Socat de caderea colegului sau, un alt tinar a ramas agatat in coarda pe munte. Anuntati de cel de-al treilea membru al grupului, salvamontistii au intervenit pentru salvarea tinarului ramas pe munte. Despre Cosmin se credea initial ca este mort. Duminica noapte, alpinistii amatori din Herculane au reusit sa-l aduca la baza muntelui pe baiatul agatat in coarda, iar cautarea lui Cosmin a fost reluata a doua zi dimineata. „Nu am avut nici o posibilitate sa urcam pina la el si ne-am hotarit sa-l cautam a doua zi. Am coborit foarte greu, pentru ca era intuneric si, cu ajutorul unor tricouri pe care le-am ars, am ajuns la drum“, a spus Enciu Nicolae, salvamontist amator din Baile Herculane.

Operatiunea a fost deosebit de grea din cauza terenului, dar – dupa 16 ore – Cosmin Mosteoru a fost adus la sol. Tinarul a fost transportat in stare foarte grava la Spitalul Judetean din Drobeta Turnu Severin, unde a fost supus unei interventii chirurgicale care a durat aproape doua ore. Cadrele medicale sint rezervate in ceea ce priveste sansele de supravietuire, avind in vedere ca baiatul a pierdut mult singe. „Cind au coborit, era destul de echilibrat, dar intr-un soc hemoragic. Pierduse destul de mult singe, aproximativ un litru si jumatate, iar tensiunea era destul de scazuta“, a spus Cosei Florica, asistent la Ambulanta Baile Herculane. „Pacientul prezenta un traumatism toracic, avind un ciot de lemn infipt in hemitoracele sting. Starea generala este destul de grava. Am intervenit chirurgical si am gasit rupturi de plamin sting si multiple rupturi costale. Am reusit sa stopam hemoragia si speram ca evolutia va fi favorabila“, a precizat dr. Radu Iman, medic chirurg la Spitalul Judetean din Drobeta Turnu Severin.

Astfel de incidente se petrec destul de des in Masivul Domogled. Ultimul caz de acest gen a avut loc anul trecut, cind o persoana de nationalitate germana s-a pierdut in munti, salvamontistii nereusind sa o gaseasca. Pentru a evita astfel de evenimente, salvamontistii recomanda doritorilor de drumetii montane sa respecte traseele marcate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS