24.4 C
Craiova
vineri, 22 august, 2025
Știri de ultima orăActualitatePrimele echipe de salvare au ajuns la locul unde a aterizat forţat aeronava care transporta un echipaj medical

Primele echipe de salvare au ajuns la locul unde a aterizat forţat aeronava care transporta un echipaj medical

Primele echipe de salvare, respectiv salvamontişti din Beliş, au ajuns în această seară, în jurul orei 19:00 la locul unde se află avionul care avea la bord echipaj medical şi care a aterizat forţat într-o zonă accidentată de la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor, găsindu-le pe victime în zona Pasului Ursoaia, informează Mediafax.ro. „Salvamontiştii din Beliş au ajuns la locul accidentului aviatic, i-au găsit pe toţi cei şapte răniţi şi le-au acordat primul ajutor şi au transmis coordonatele locului celorlate echipe de intervenţie. Din primele informaţii, răniţii sunt în stare stabilă”, a spus purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj, Cornelia Trif. Operaţiunea de căutare a victimelor a durat aproximativ trei ore.

Şeful Salvamont Vlădeasa, Florin Mihuţ, care participă la operaţiunea de căutare a victimelor, spune că în zona unde a aterizat forţat avionul zăpada este „până la brâu”, iar ceaţa este foarte densă. Potrivit sursei citate, la operaţiune participă zece salvamontişti din Vlădeasa împărţiţi în trei echipe, aceştia fiind ajutaţi şi de localnici, care cunosc foarte bine zona. Salvamontiştii au tărgi montane, însă din păcate, în zonă zăpada este până la brâu, ceaţa este foarte densă, iar ei se pot orienta foarte greu chiar şi în condiţiile în care victimele încearcă să semnalizeze cu sursă de lumină. El a mai spus că echipele de căutare încearcă să facă zgomote pentru a fi auzite de către victime.

Cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fracturi şi răni

Toate cele şapte persoane aflate în avionul cu medici care a aterizat forţat, în această după-amiază, au fracturi şi răni, au declarat, pentru Mediafax, surse medicale. Toţi cei şapte sunt conştienţi, însă au suferit fracturi şi răni, iar majoritatea lor nu se pot mişca, au mai spus sursele citate. Coordonatorul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Cluj, Adela Golea, a declarat că instituţia pe care o conduce este pregătită să preia răniţii. „Suntem pregătiţi, avem echipaje medicale suplimentare, răniţii pot fi internaţi la Clinica de Chirurgie nr. I pentru a fi operaţi, dacă va fi cazul. S-au mobilizat toate clinicile pentru a acorda asistenţă medicală, inclusiv cea de Neurochirurgie”, a spus Golea.

Coordonatorul SMURD Cluj, Cristian Ursu, a declarat, la rândul său, că au fost trimise în zona accidentului patru ambulanţe, plus o o maşină de descarcerare.

Echipele de intervenţie trimise unde a aterizat forţat avionul cu medici care zbura de la Bucureşti la Oradea nu pot găsi locul unde s-ar afla epava, care a fost localizată aproximativ într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS