24 C
Craiova
miercuri, 27 august, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriUltimii doi investitori privaţi de la reactoarele 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă au renunţat la investiţie

Ultimii doi investitori privaţi de la reactoarele 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă au renunţat la investiţie

Companiile Enel (Italia) şi ArcelorMittal au renunţat la proiectul de peste 6 miliarde de euro al construcţiei reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la centrala din Cernavodă (CNE), astfel că statul, prin Nuclearelectrica, rămâne unicul acţionar implicat în acest proiect.

„Enel Investment Holding BV şi ArcelorMittal Galaţi SA au decis să îşi exercite dreptul de opţiune privind vânzarea pachetului de acţiuni de 9,15%, respectiv 6,2% deţinute în EnergoNuclear SA, prin transmiterea unei notificări către acţionarul majoritar, Nuclearelectrica SA”, se arată într-un comunicat al Nuclearelectrica.

În termen de 30 zile de la primirea notificărilor, Nuclearelectrica are obligaţia să cumpere acţiunile celor două companii în EnergoNuclear la un preţ egal cu 80% din valoarea nominală a acţiunilor.

„Retragerea din proiect a Enel Investment Holding BV, în acest moment, este motivată de incompatibilitatea strategiei investiţionale iniţiale cu o nouă potenţială structură a acţionariatului, în care o altă companie decât Nuclearelectrica ar putea deţine statutul de acţionar majoritar, iar cea a ArcelorMittal Galaţi SA – de provocările mediului de afaceri care nu mai susţine continuarea implicării companiei în proiect”, se precizează în comunicat.

Nuclearelectrica susţine că va continua derularea proiectului prin intermediul companiei EnergoNuclear, fiind în prezent implicată în negocieri pentru atragerea unui acţionar majoritar în proiect.

Potrivit Mediafax, proiectul construcţiei celor două reactoare a fost iniţiat în 2007, iar lucrările erau planificate să înceapă în 2010. Din compania de proiect au făcut parte iniţial Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF Suez (grup franco-belgian). Acordul de investiţii pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 a fost semnat iniţial în 2008 şi apoi a fost prelungit de mai multe ori, până la 31 decembrie 2013.

Nemulţumite de evoluţia discuţiilor, CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez au renunţat la sfârşitul anului 2010 la investiţie, astfel că statul a ajuns să deţină 84,85% din compania de proiect. După retragerea din proiect a celor patru companii proiectul a stagnat, Guvernul nu a reuşit să atragă alţi parteneri în proiect, dar în prezent are negocieri cu compania chinezească CGNPC, care să deruleze lucrările.

Potrivit Nuclearelectrica, compania chinezească a cerut, ca o condiţie a participării la investiţie, implicarea autorităţilor în proiect. În prezent, Nuclearelectrica are două reactoare nucleare în funcţiune, cu o capacitate instalat- cumulată de 1.400 MW, cu care acoperă aproximativ 18% din consumul anual de energie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS