25.5 C
Craiova
marți, 29 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriNiţă: Subvenţiile pentru energia regenerabilă vor fi reduse drastic începând de anul viitor

Niţă: Subvenţiile pentru energia regenerabilă vor fi reduse drastic începând de anul viitor

Subvenţiile pentru producătorii de energie din surse regenerabile sub forma certificatelor verzi vor fi reduse drastic începând de anul viitor, a declarat pentru Agerpres ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă. „Vom reduce de anul viitor subvenţiile pentru energia regenerabilă. Am pregătit un proiect de act normativ în acest sens, pe care îl vom aproba în perioada imediat următoare”, a declarat Niţă. Întrebat cu cât vor fi micşorate subvenţiile, ministrul a precizat că „reducerea va fi drastică”. El a adăugat că în continuare se doreşte exceptarea marilor consumatori de energie de la plata a 50% din certificatele verzi, însă nu este sigur că acest lucru va putea fi implementat începând de anul viitor, întrucât este nevoie de acordul autorităţilor de la Bruxelles. „Am făcut o notificare în acest sens. Ea se află la Consiliul Concurenţei, care o va trimite la DG Competition (autoritatea de Concurenţă din cadrul Comisiei Europene – n.r.). Sperăm să poată fi posibilă implementare ei anul viitor, însă nu putem spune cu certitudine acest lucru”, a arătat Niţă.

Săptămâna trecută, oficialii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) au anunţat oficial că România şi-a atins deja ţinta de energie regenerabilă asumată în faţa Comisiei Europene pentru anul 2020. „Am constatat că schema de sprijin nu mai răspunde realităţilor. La 1 ianuarie 2014, România îşi atinge cotele asumate de 24% de energie regenerabilă din totalul consumului. Astfel că vă anunţăm că am informat comisiile de specialitate din Parlament şi Guvernul că trebuie reconsiderate cotele obligatorii. Spre exemplu, în 2015 cota maximă să fie de 13%, faţă de 15% cât este prevăzut în legea 220 privind sprijinul energiei verzi”, a explicat Emil Calotă, vicepreşedinte al ANRE. Autoritatea a propus ca textul legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 57/2013 (care modifică Legea 220/2008) să conţină prevederi prin care preţul certificatelor verzi să scadă. „Evoluţia acestei pieţe trebuie să ducă la o evoluţie normală a preţului certificatelor verzi, nu ca până acum, când valoarea certificatelor se duce doar către nivelul maximal”, a spus oficialul ANRE.

Certificatele verzi pe care le primesc producătorii de energie regenerabilă sunt plătite de toţi consumatorii din România, din factura finală la electricitate. Numărul mare de turbine eoliene şi de panouri fotovoltaice instalate în ultimii doi-trei ani a urcat foarte mult factura consumatorilor, în special în cazul industriei energofage.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS